A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis aferentă Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului
Numărul 43, 5-11 nov. 2025 » Curier legislativ
Prin Ordinul nr. 2193/2025 al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, publicat în Monitorul Oficial nr. 995 din 29 octombrie 2025, a fost aprobată Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.
Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în special în localitățile rurale, dar și în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor și relansarea serviciilor și a produselor realizate de aceștia, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat, promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.
Programul constă în organizarea Târgului național pentru artizanat și meșteșuguri pe o durată cuprinsă între minimum 3 zile și maximum 5 zile. Perioada de desfășurare a târgului, precum și locația vor fi afișate pe site-ul instituției înainte de desfășurarea evenimentului.
În cadrul Târgului național, beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii (meșteșugărești și/sau de artizanat) și vor putea desfășura activități economice în condițiile legislației în vigoare.
Beneficiarii prezenți la târg vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesați sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru artizanii și meșteșugarii vor explica și demonstra practic cum se pregătesc și se obțin produsele lor: covoare țesute manual, covoare înnodate, confecționarea iilor, tapiserii, ștergare; împletituri - sfoară, nuiele, fibre vegetale; ateliere de olărit, țesut, broderie, dantelărie, ceramică tradițională și decorativă, iconografie, confecționarea de păpuși folclorice, încondeierea ouălor, confecționarea măștilor, prepararea culorilor vegetale și vopsirea materialelor tradițional, confecționarea articolelor din piele, din fier, articolelor din sticlă, articolelor din lemn; atelier de restaurare; atelier de prelucrarea lemnului și mic mobilier artizanal, creație bijuterii etc.
Atelierele de lucru menționate și altele din acest domeniu trebuie să respecte tradiția populară atât în ceea ce privește modul de prelucrare a materialelor folosite, cât și în produsul final.
Acțiunile desfășurate în cadrul Programului sunt: • organizarea unui târg național al meșteșugarilor și artizanilor sub forma unei expoziții cu vânzare; • organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de către artizani și meșteșugari, câștigării de piețe interne și externe noi pentru acest tip de produse și servicii, creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și al îmbunătățirii competențelor antreprenoriale, obținerii vizibilității pe piață atât a meșteșugarilor, cât și a produselor și serviciilor furnizate de aceștia, promovării serviciilor și produselor realizate apelându-se la tehnologii simple și având o componentă de prelucrare manuală semnificativă, în special utilizându-se tehnologii tradiționale; • activități de promovare a evenimentului, atât înainte de desfășurare, în vederea asigurării unei prezențe consistente a publicului și aplicanților țintă, cât și post-eveniment, în vederea publicității târgului național.
Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri va fi organizat de Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii si Turism Brașov. Acțiunile legate de organizarea și desfășurarea Programului se realizează de AIMMT Brașov, direct și/sau prin externalizare în condițiile legii, pe bază de contracte/acorduri de parteneriat încheiate cu persoane fizice și juridice de drept public sau privat, selectați printr-o procedură competitivă, deschisă, transparentă, necondiționată, nediscriminatorie și suficient promovată, în condițiile legii. În vederea desfășurării evenimentului, AIMMT Brașov, în calitate de organizator, va coopera cu instituțiile publice și/sau organizațiile reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și european.
Din bugetul alocat desfășurării activităților specifice Programului se pot suporta următoarele cheltuieli eligibile: realizare și mentenanță aplicație electronică de înscriere și gestiune program, publicitate tv și radio, editare de broșuri, editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale pentru conferințe, seminare, mese rotunde, workshopuri și prezentări, închiriere spații, utilități, amenajare standuri și spații de conferințe, achiziție sau închiriere mijloace fixe și/sau obiecte de inventar necesare desfășurării evenimentului, transmitere de invitații, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, cheltuieli aferente deplasării și cazării artizanilor și meșteșugarilor, cheltuieli pentru promovare în mediul online si social media, realizare content, realizare site eveniment, realizare identitate vizuală eveniment, realizare/promovare spot video eveniment, realizare grafică, închiriere corturi/pavilioane pentru evenimente în aer liber, promovare indoor/outdoor, organizarea de spectacole artistice în incinta și pe perioada târgului, organizarea de ateliere de lucru ale meștesugarilor, organizarea de conferințe, seminare, mese rotunde, workshopuri, prezentări, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea programelor pentru meșteșuguri și artizanat, precum și alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor din cadrul evenimentului.
Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027; plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2025 este de 900.000 lei. Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 100 de beneficiari în anul 2025.
Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2027 este de 4 milioane lei, reprezentând câte 1 milion lei pentru fiecare an, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă fiind de 400, reprezentând câte 100 pentru fiecare an.
Se asigură participarea gratuită la târg pentru aplicanții selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului. Vor fi suportate cheltuieli pentru cazarea și transportul beneficiarilor și al produselor acestora la/de la eveniment în sumă forfetară de 2500 lei/beneficiar. În cazul beneficiarilor reprezentați de societăți cooperative, inclusiv societăți cooperative meșteșugărești mixte, de asociații sau fundații, suma forfetară de 2500 lei se acordă fiecărui expozant înscris distinct în aplicația electronică de către beneficiar, în limita a maximum 10 expozanți înscriși de aceeași organizație. Decontarea se va face în baza cererii beneficiarului și a procesului verbal de participare la eveniment.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice