A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii

A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii

Telex » Știri 22 noiembrie 2023  

Astăzi a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 1054/2023, Ordinul nr. 1.341/2023 al ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru aprobarea procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Obiectivul Programului îl constituie susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare.

Sunt eligibile în cadrul Programului societățile care desfășoară activități autorizate în condițiile prezentei proceduri de implementare, pe codurile CAEN Rev. 2 aferente următoarelor diviziuni: 41 Construcții de clădiri; 63 Activități de servicii informatice; 74 Alte activități profesionale, științifice și tehnice; 79 Activități ale agențiilor turistice și a tur-operatorilor; alte servicii de rezervare și asistență turistică; 86 Activități referitoare la sănătatea umană.

Alocația financiară nerambursabilă este de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 lei din valoarea unui credit de investiții contractat la instituția de credit parteneră. Valoarea creditului de investiții solicitat prin program pentru cheltuieli eligibile este de minimum 250.000 lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.