A XXIV-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România

A XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România

Telex » Știri 18 octombrie 2016  

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) organizează, la 25 octombrie, cea de-a XXIV-a ediție a Topului Național al Firmelor Private din România. Evenimentul se va desfășura, pentru al doilea an consecutiv, concomitent cu Târgul serviciilor/produselor de excelență pentru întreprinderi.

Anul acesta, pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în funcție de profitul brut (PB), cifra de afaceri (CA), productivitate și performanța globală în afaceri, se vor acorda mai multe categorii de premii:

  • Naționale generale (micro, mici, mijlocii, mari și pentru firme nou înființate);
  • Naționale, pe domenii de activitate – cod CAEN (micro, mici, mijlocii, mari și pentru firme nou înființate);
  • Regionale generale (micro, mici, mijlocii, mari și pentru firme nou înființate)

Potrivit reprezentanților CNIPMMR, valoarea totală a cifrei de afaceri a companiilor prezente în top este de 7,154 miliarde lei. Numărul de salariați ai acestor firme depășește 15.000. Cea mai mare pondere a participanților este reprezentată de întreprinderile mijlocii (37%).



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.