Achim Irimescu: Cercetarea în domeniul agricol din România este în colaps
Telex » Știri
14 iulie 2016
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, consideră că sistemul de cercetare agricolă din România se află în colaps, el declarând astăzi, la Iași, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din zona Moldovei, că institutele de cercetare au datorii de peste 200 milioane lei către stat și că specialiștii în cercetare au salarii „de mizerie”. „Fără tehnică modernă și fără rezultatele cercetării, nu se mai poate progresa. Deja performanța în România la fermierii mari a ajuns la maximum. E clar că de aici înainte avem nevoie de rezultatele cercetării. Din păcate, cercetarea în România este în colaps, are datorii de aproape 200 de milioane de lei. Salariile sunt de mizerie. Un cercetător cu experiență câștigă 1000-1400 de lei pe lună”, a afirmat Irimescu. El susține că Guvernul lucrează la un proiect de restructurare a sistemului de cercetare, care presupune înființarea unui Institut Național de Cercetare, care să preia în administrare, de la Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), toate unitățile specializate în cercetare. Institutul ar urma să aibă 40 de angajați, „care să facă gestiunea corectă a cercetării”. Ministrul Agriculturii mai afirmă că, prin actul normativ propus de Guvern, datoriile stațiunilor de cercetare vor fi anulate, iar salariul net al unui cercetător va ajunge la minimum 3000 de lei.
(Sursa: Agerpres)
Timișoara, noi descoperiri de „comori” în opera lui Constantin Brâncuși
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic