Acord provizoriu între Parlamentul European și Consiliu referitor la certificatul digital UE privind Covid, pentru a facilita libera circulație în timpul pandemiei

Acord provizoriu între Parlamentul European și Consiliu referitor la certificatul digital UE privind Covid, pentru a facilita libera circulație în timpul pandemiei

Telex » Știri 21 mai, 9:00  

Negociatorii Parlamentului European (PE) și ai Consiliului au ajuns la un acord provizoriu asupra unui certificat digital UE privind Covid pentru a facilita libera circulație în Europa în timpul pandemiei. „Certificatul va fi disponibil fie în format digital, fie pe suport de hârtie. Acesta va atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului, că a avut recent un rezultat negativ la testul de depistare a infecției sau că s-a vindecat în urma infecției. În practică, acestea vor fi trei certificate distincte. Un cadru comun al UE va permite statelor membre să emită certificate care vor fi apoi acceptate în alte țări ale UE”, se menționează într-un comunicat al PE.

Regulamentul referitor la certificatul digital UE privind Covid va fi în vigoare timp de 12 luni. Certificatul nu va fi o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație și nu va fi considerat document de călătorie.

Sprijin bugetar pentru teste disponibile și la un preț accesibil

Pentru a sprijini la o scară cât mai largă „disponibilitatea unor teste la prețuri accesibile”, Comisia Europeană s-a angajat să mobilizeze „cel puțin 100 de milioane de euro” în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență pentru achiziționarea de teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în scopul emiterii de certificate digitale UE privind Covid. De acest lucru ar trebui să beneficieze în special persoanele care traversează zilnic sau frecvent frontierele pentru a merge la locul de muncă sau la școală, pentru a vizita rude apropiate, pentru a solicita asistență medicală sau pentru a avea grijă de cei dragi. Negociatorii au convenit că, dacă este necesar, ar trebui mobilizată o finanțare suplimentară peste suma de 100 milioane euro, sub rezerva aprobării de către autoritățile bugetare.

Restricții de călătorie suplimentare numai dacă sunt justificate în mod corespunzător

Statele membre nu ar trebui să impună restricții de călătorie suplimentare ca răspuns la pandemia de Covid-19 cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, „cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru a proteja sănătatea publică”. Statele ar trebui să țină cont de dovezile științifice disponibile, „inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC)”. Astfel de măsuri ar trebui notificate celorlalte state membre și Comisiei cu cel puțin 48 de ore înainte.

Vaccinuri

Potrivit comunicatului PE, statele membre trebuie să accepte certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru persoanele inoculate cu un vaccin autorizat pentru utilizare în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) (în prezent, Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Janssen). Va fi la latitudinea statelor membre să decidă dacă acceptă, de asemenea, certificate de vaccinare emise de alte state membre în conformitate cu procedurile naționale de autorizare de urgență sau cele pentru vaccinurile enumerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru utilizare de urgență.

Garanții privind protecția datelor

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea, așa cum va fi verificată și autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obținute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinație și nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităților care vor prelucra și primi date va fi publică, astfel încât cetățenii să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor.

Textul convenit va fi supus spre aprobare Comisiei pentru libertăți civile pe 26 mai 2021, apoi va fi supus spre aprobare plenului Parlamentului European și Consiliului. Dacă va fi confirmat de comisie, textul va fi prezentat spre adoptare în sesiunea plenară din 7-10 iunie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.