Adina Vălean: România are în plan instalarea a minimum 30.000 de puncte de reîncărcare prin PNRR, până la jumătatea anului 2026

Adina Vălean: România are în plan instalarea a minimum 30.000 de puncte de reîncărcare prin PNRR, până la jumătatea anului 2026

Telex » Știri 8 decembrie 2023  

România are, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiecte de dezvoltare a infrastructurii naționale de carburanți alternativi pentru vehiculele rutiere și în special instalarea a cel puțin 30.000 de puncte de reîncărcare, până la jumătatea anului 2026, a declarat, la un eveniment dedicat mobilității sustenabile, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, citată de Agerpres. "În Planul Național de Redresare și Reziliență, există proiecte de dezvoltare a infrastructurii naționale de carburanți alternativi pentru vehiculele rutiere și în special instalarea a cel puțin 30.000 de puncte de reîncărcare, până la mijlocul anului 2026. (...) în aceste zile se discută în Comisia Europeană un act care să definească eligibilitatea combustibililor alternativi considerați a fi sustenabili. Sper că vom avea o paletă mai largă de biocarburanți acceptați, astfel încât să putem crește ponderea lor și a combustibililor sintetici, firește, absolut necesar pentru atingerea țintelor de reducere a emisiilor de carbon. Cred că trebuie să menținem, să dezvoltăm și alternativele sustenabile lichide pentru combustibili alternativi, astfel încât să putem beneficia de economii de scară majore prin utilizarea conductelor și a infrastructurii de alimentare existentă, astfel încât să putem decarboniza mai rapid flotele auto existente, să reducem costurile tranziției", a afirmat Adina Vălean.

Conform oficialului, la finalul actualului ciclu european, Comisia Europeană ar putea atribui fonduri în valoare de un miliard de euro pentru nevoile României și doar din instrumentul financiar Connecting Europe Facility. "România performează mai bine în ultima vreme la capitolul investiții, grație unui grup de lucru al Comisiei la nivel înalt, dedicat de noi țării noastre, ceea ce mă face să sper că, la finalul acestui ciclu european, să putem atribui fonduri de un miliard de euro pentru nevoile României, doar din acest instrument financiar Connecting Europe Facility. Sigur, Planul Național de Redresare și Reziliență, fondurile de coeziune contribuie și ele cu suficienți bani pentru finalizarea conexiunilor majore din România până la sfârșitul anului 2027. Suntem într-o conjunctură fără precedent, în care România are la dispoziție aproximativ 12 miliarde de euro pentru transporturi. Fondurile europene nu sunt însă dedicate numai infrastructurii clasice. Finanțăm soluții inovatoare pe întreg lanțul logistic, de la stații de reîncărcare, sistemele de management inteligent al traficului, parcări sigure, digitalizate pentru camioane, terminale multimodale de marfă sau de pasageri. Avem rezervați, de exemplu, peste 1,6 miliarde de euro pentru proiecte de finanțare a stațiilor de reîncărcare. România a depus deja cinci proiecte în cadrul liniei de finanțare pentru stații de reîncărcare. Și aici avem o contribuție a Uniunii Europene de 27 de milioane de euro", a spus Adina Vălean.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.