Adrian Câciu: „Îmi doresc diversificarea operațiunilor, în special, în sectorul privat”
Telex » Știri
24 februarie 2022
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat, în contextul unei întâlniri cu delegația Băncii Europene de Investiții (BEI) condusă de vicepreședintele instituției, Christian Kettel Thomsen, că, în calitate de ministru al Finanțelor, precum și de Guvernator pentru România la BEI, își dorește diversificarea operațiunilor, în special, în sectorul privat. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre sprijinul acordat României de către BEI pentru construirea celor trei spitale regionale de urgență, Iași, Craiova și Cluj.
Totodată, delegația BEI a prezentat rezultatele Grupului în România, în anul 2021, precum și prioritățile pentru anul 2022, inclusiv progresul în ceea ce privește cele patru instrumente financiare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 1,2 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 95,8% din suma totală. „În calitate de ministru al Finanțelor, precum și de Guvernator pentru România la BEI, îmi doresc diversificarea operațiunilor, în special, în sectorul privat. România nu-și mai permite întârzieri, de aceea încurajez continuarea dialogului tehnic între echipele noastre, pentru identificarea obiectivelor de investiții, precum și necesarul de finanțare a acestora”, a declarat Adrian Câciu.
Banca Europeană de Investiții susține proiectele care reduc decalajele de dezvoltare regională, consolidează competitivitatea economică și îmbunătățesc nivelul de trai. Împrumuturile acordate României din 1991 până în prezent sunt în valoare de peste 16 miliarde euro.
O componentă importantă a activității BEI în România o reprezintă asistența tehnică acordată atât sectorului public, cât și privat, banca dispunând de o serie de instrumente dedicate în acest scop: Platforma europeană de consiliere în materie de investiții/EIAH (European Investment Advisory Hub) în viitor InvestEU Advisory Hub, serviciile JASPERS, precum și asistență tehnică bilaterală finanțată din fonduri europene structurale și de investiții, începând cu CFM 2007-2013.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil