Adrian Câciu: Nu ne comparăm cu Germania, Franța, Spania sau Italia, dar cu investiții vom ajunge acolo în 5-6 ani

Adrian Câciu: Nu ne comparăm cu Germania, Franța, Spania sau Italia, dar cu investiții vom ajunge acolo în 5-6 ani

Telex » Știri 23 noiembrie 2023  

România nu este într-o zonă în care să se compare cu Germania, Franța, Spania sau Italia, dar o să ajungem într-o zonă de genul acesta în 5-6 ani dacă avem curajul să investim în continuare, a declarat, la cea de-a doua ediție a Romanian Venture Capital (RVC), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres. "Ecosistemul românesc este un ecosistem în dezvoltare, mult mai dezvoltat decât în 2020 față de 2015, mult mai dezvoltat în 2015, față de 2010. Foarte multă lume s-a întrebat cum și-a revenit economia românească așa de rapid din pandemie, deși alte economii acum au reintrat sau au intrat în recesiune. Economia românească este o economie foarte rezilientă, deși structural nu pare. Sunt tot felul de voci care ne anunță mereu apocalipsa din zona mediului economic, dar nu fac parte din acel mediu economic. De ce? Pentru că în economie au rămas oamenii care știu să gestioneze afaceri și această știință, consecvență, perseverență, asumare, curaj, alături de capitalul care există în piața financiară românească, a condus ca economia românească să fie rezilientă. Nu suntem într-o zonă în care să ne comparăm cu Germania, Franța, Spania sau Italia, dar o să ajungem într-o zonă de genul acesta, în opinia mea, în 5-6 ani de zile. Ca să ajungem acolo, trebuie să avem curajul să investim în continuare. Dincolo de investițiile publice, care înseamnă, de fapt, punerea la dispoziție a unei infrastructuri de care să beneficieze economia, este vorba de investiții private care trebuie ajutate atât cu capital intern, dar și cu capital atras. Noi, ca guvernanți, trebuie doar să găsim acele elemente de parteneriat, acele instrumente prin care să finanțăm economia românească, nu la nivelul la care am finanțat-o până acum, ci mult mai sus decât atât", a spus Adrian Câciu.

În viziunea ministrului de resort, fondurile de investiții trebuie să vină cu mai mult curaj în România, țară care are o economie care încă evoluează sub potențial.

"Dincolo de a discuta despre ceea ce avem la dispoziție ca instrumente financiare pentru ceea ce înseamnă fonduri de investiții care să investească în economia românească, banii pe care îi avem prin PNNR, 400 de milioane de euro, consider că suntem încă timizi, și nu ca stat. Statul va crea o competiție imensă pentru fondurile de capital. Am auzit o cifră de 800 de milioane de euro și când o raportezi la 75 de miliarde de euro, cred că fondurile de investiții pot să vină cu mai mult curaj în România. România trebuie să fie statul din această parte a Europei în care oportunitățile sunt mult mai mari decât în alte state în care deja s-a investit, în care economia lucrează peste potențial, cum sunt statele dezvoltate. România este o țară care are o economie care încă evoluează sub potențial și este loc foarte multe investiții", a menționat oficialul.

Potrivit sursei citate, statele lumii trebuie să pună la treabă capitalul pentru a putea plăti datoria mondială acumulată în ultimii ani.

"Pe de altă parte, economia mondială este într-o paradigmă și va intra într-o nouă paradigmă în curând. Prima paradigmă a secolului trecut a fost că banii din producție s-au dus în achiziții. A doua paradigmă, cea pe care o trăim acum, este cea a capitalului în exces aflat pe piețele mondiale. Pentru că, până la urmă, toată această etapă de crize succesive, începând cu 2010, continuând cu 2020, a însemnat o mare masă monetară care s-a pus la dispoziția statelor-membre, a economiilor lumii. Dacă discutăm acum despre PIB-ul mondial raportat la datoria mondială, în care avem un PIB la 100.000 de miliarde de dolari și o datorie de trei ori mai mare, înseamnă că pentru a plăti această datorie, statele lumii trebuie să așeze capitalul la treabă, acel capital care să multiplice și să facă alt capital de așa manieră încât să poată să întoarcă datoria. Cred că încă e multă timiditate în ceea ce privește Europa de Est, dar vă spun foarte sincer că această competiție pe care noi o creăm va atrage investitori și fonduri de investiții. La acest moment, apelul pentru această finanțare din PNRR, de 400 de milioane, este încă deschis. A fost deschis în august 2022 și este deschis până în 2025, iar șase fonduri de investiții sunt deja "in front"", a punctat Adrian Câciu.

Acesta se consideră "un pic atipic față de economiștii care se manifestă în general prudenți" și a subliniat că "banii sunt despre curaj și despre asumare".

"Consider că alocarea este încă prea mică. Avem doar 400 de milioane aici, dar vom desfășura, împreună cu Ministerul de Finanțe, și alte linii de finanțare în care să venim în parteneriat cu fondurile de investiții, fie ele din România sau de la nivel european și regional. Trebuie să înțelegem că totul ține de viteză. Probabil că eu sunt un pic atipic față de economiștii care se manifestă în general prudenți. Banii sunt despre curaj și despre asumare. Cei care au avut succes în afaceri, în ceea ce înseamnă dezvoltarea statelor, au fost cei care au avut curajul să investească, au avut curajul să folosească capitalul, să se folosească de orice oportunitate. A privi întotdeauna riscurile mai mult decât trebuie și a te speria în zona de a investi nu este pentru câștigători. De obicei, câștigătorii își asumă și merg mai departe, evident creându-și un context care să elimine efectele acelor riscuri pe care le-am identificat. Avem la dispoziție foarte mult capital și ceea ce ține de noi din perspectivă guvernamentală este și o schimbare de mentalitate. Până acum, statul nu a fost obișnuit să investească în economie din perspectivă directă. Întotdeauna s-a ascuns în spatele unor altfel de temeri pe care și le-a creat sau le-a creat într-un context: nu sunt bani, nu există importanță pentru sectorul celălalt. Am ajuns în situația în care avem, de exemplu, o balanță comercială deficitară și stăm să ne întrebăm de ce am ajuns în situația asta. Pentru că nu am făcut îndeajuns sau poate n-am făcut nimic în anumite zone", a susținut Adrian Câciu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.