Adrian Câciu: „Trebuie să punem în centrul reformării cadrului de guvernanță economică necesitatea continuării reformelor și a investițiilor, inclusiv cele din domeniul apărării și securității”

Adrian Câciu: „Trebuie să punem în centrul reformării cadrului de guvernanță economică necesitatea continuării reformelor și a investițiilor, inclusiv cele din domeniul apărării și securității”

Telex » Știri 15 martie 2023  

Reforma guvernanței economice europene este o temă care a suscitat discuții intense la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la 14 martie 2023, la Bruxelles, informează Ministerul Finanțelor (MF), într-un comunicat. Miniștrii de finanțe au reușit să ajungă la un consens referitor la necesitatea reformării cadrului de guvernanță, nevoia abordării diferențiate a statelor membre, o mai mare orientare către termenul mediu.

”Menținerea unor abordări constructive și pragmatice în perioada următoare este crucială. În acest sens, trebuie să punem în centrul reformării cadrului de guvernanță economică necesitatea continuării reformelor și a investițiilor, inclusiv cele din domeniul apărării și securității. Acest punct ar trebui să ocupe un loc central în timpul negocierilor”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

În privința punctelor asupra cărora statele membre au ajuns la un acord, Comisia Europeană va lansa un set de propuneri legislative, cel mai devreme la începutul lunii viitoare.

Conduita bugetară pe care ar trebui să o adopte statele membre în 2023, precum și orientările pentru 2024, a fost un alt subiect important de pe agenda ECOFIN.

”În actualul context internațional avem nevoie de predictibilitate, dar și de adaptabilitate atunci când stabilim regulile bugetare pentru perioada imediat următoare. Actualul cadru de guvernanță economică nu se mai potrivește noii realități economice și politice. Din acest motiv, este necesar să discutăm despre modul în care trebuie schimbat”, a afirmat Adrian Câciu.

Potrivit comunicatului MF, o provocare pentru toate statele membre este răspunsul bugetar la criza energetică, în contextul în care măsurile de sprijin au reprezentat 1,2% din PIB în anul 2022 și, potrivit estimărilor, anul acesta vor scădea la 0,9% din PIB. Cum o eventuală extindere a acestora ar fi extrem de costisitoare, Comisia Europeană recomandă eliminarea treptată sau adoptarea unor măsuri țintite pentru sprijinirea populației vulnerabile sau a companiilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.