Adrian Chesnoiu: În industria alimentară avem riscuri cauzate de nivelul materiei prime, cu un impact direct în costul de producție
Telex » Știri
28 ianuarie 2022
Industria alimentară se confruntă cu riscuri cauzate de nivelul materiei prime care are un impact direct în costul de producție, de nivelul costurilor pentru inputuri și toate aceste produse folosite în vederea realizării producției, a declarat, la un eveniment, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, citat de Agerpres. „Pe lângă această criză din energie și gaze naturale, în industria alimentară avem riscuri cauzate de nivelul materiei prime care are un impact direct în costul de producție, de nivelul costurilor pentru inputuri și toate aceste produse folosite în vederea realizării producției. De asemenea, certificatele de depozit reprezintă o prioritate în perioada următoare, fiindcă avem nevoie ca producția internă de cereale să poată fi depozitată și menținută în stoc, astfel încât fermierii români să poată să obțină prețul cel mai bun dat de bursă. De cealaltă parte să încercăm să integrăm această producție primară în procesare. Totodată, piscicultura și acvacultura au un potențial uriaș în România”, a spus ministrul.
Oficialul a menționat, totodată, că, în sectorul agricol, IMM-urile și întreprinderile sunt puse în pericol și vulnerabilizate de mai mulți factori la care autoritățile trebuie să vină cu un răspuns. „Suntem astăzi în fața unor provocări de a răspunde unor riscuri și provocări nemaiîntâlnite în ultima perioadă. Cel puțin în sectorul agricol, IMM-urile și întreprinderile sunt puse în pericol și vulnerabilizate de mai mulți factori la care noi trebuie să venim cu un răspuns. Capitalul este unul care va face diferența între reușită și eșec, mai ales în agricultură. Avem pământul fertil moștenire de la strămoșii noștri și trebuie să venim cu politici publice coerente care să integreze materia primă în industria alimentară, în zona de procesare și realizare de produse cu valoare adăugată. Acest lucru nu poate fi făcut fără capital, fără politici publice coerente. Un fermier captiv sau o întreprindere captivă nu poate să se dezvolte așa cum și-ar dori. Discutăm de achiziția de terenuri agricole pentru că este extrem de important ca fermierii noștri să aibă posibilitatea să intre într-o competitivitate a pieței cu cei care reușesc să se împrumute pe piața de capital externă la dobânzi mult mai mici decât sunt în România”, a afirmat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”