AFIR: 105 milioane de euro, fonduri disponibile pentru infrastructura de acces agricolă

AFIR: 105 milioane de euro, fonduri disponibile pentru infrastructura de acces agricolă

Telex » Știri 27 octombrie 2021  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru infrastructura de acces agricolă, componentă aferentă submăsurii 4.3 Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se desfășoară online în intervalul 28 octombrie 2021, ora 9.00 - 27 ianuarie 2022, ora 16.00. Alocarea totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de aproximativ 105 milioane euro.

PUBLICITATE

AFIR reamintește că sprijinul financiar este 100% nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile și nu poate depăși 1.000.000 de euro pentru un proiect. „Trebuie avut în vedere că cheltuielile sunt eligibile până la data de 31 decembrie 2025 conform Regulamentului (UE) 2020/2220”, precizează AFIR, în comunicat.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestei linii de finanțare sunt unitățile administrativ teritoriale și/sau asociații ale acestora, constituite conform legislației naționale în vigoare. Pragul de calitate lunară pentru depunerea proiectelor este de 95 de puncte în perioada 28.10.2021 - 27.11.2021, ulterior scade la 60 de puncte pentru perioada 28.11.2021 - 27.12.2021 și atinge pragul minim de depunere a unei cereri de finanțare de 20 de puncte în intervalul 28.12.2021 - 27.01.2022.

„Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii se oprește înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse de la începutul sesiunii având un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate aferent lunii respective ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii, cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere, când depunerea proiectelor se realizează indiferent de nivelul plafonului”, se menționează în comunicat.

Una din condițiile esențiale de finanțare este ca investiția să fie racordată la un drum existent. Totodată, solicitanții trebuie să facă dovada proprietății sau a dreptului de administrare a terenului pe care se realizează investiția. Prin proiectele depuse se vor finanța investiții în construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme (căi de acces din afara exploatațiilor agricole).

Toți cei interesați pot consulta gratuit pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, pagina dedicată submăsurii 4.3, Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia în vederea pregătirii documentației necesare depunerii solicitărilor de finanțare pentru investiții în infrastructura de acces.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.