MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-23 referitoare la investiții în procesarea și marketingul produselor agricole

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-23 referitoare la investiții în procesarea și marketingul produselor agricole

Telex » Știri ieri, 10:48  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

Prin finanțarea unităților de procesare a produselor agricole, continuăm să susținem investițiile care aduc valoare adăugată produselor românești și consolidează industria alimentară. AFIR acordă prin intervenția DR-23 sprijin concret de până la 10 milioane de euro procesatorilor care demarează sau își modernizează producția astfel încât să poată obține produse agricole competitive atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Invităm fermierii, societățile comerciale și formele asociative să depună proiecte orientate spre performanță și sustenabilitate în cadrul sesiunii pe care o vom derula în perioada 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, citat în comunicatul instituției.

Prin această intervenție, AFIR sprijină investițiile destinate dezvoltării industriei alimentare românești și creșterii valorii adăugate a produselor agricole, în special pentru activități din domenii precum panificația, patiseria, cofetăria, fabricarea produselor zaharoase, a ciocolatei, a produselor de morărit și a altor preparate alimentare, precum și producția de băuturi fermentate sau oțet comestibil.

Sprijinul nerambursabil acordat poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, mijlocii și mari, cooperativele, grupurile și organizațiile de producători, precum și persoanele fizice autorizate și întreprinderile familiale și individuale care activează în domeniul procesării produselor agricole.

Finanțarea vizează înființarea, extinderea și modernizarea unităților de procesare, achiziția de echipamente și linii tehnologice moderne, amenajarea spațiilor de depozitare și condiționare, precum și dezvoltarea capacităților de comercializare – de la magazine proprii și rulote alimentare până la platforme online. Totodată, sunt sprijinite investițiile orientate spre digitalizare și eficiență energetică, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune.

Vor fi sprijinite cu prioritate proiectele care pun accent pe valoare adăugată, calitate și inovație – produse tradiționale, montane, ecologice sau cu indicație geografică protejată – precum și proiectele propuse de cooperative și forme asociative.

Cei interesați pot consulta Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-23 și anexele aferente pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, în secțiunea Finanțare – Intervenția DR-23 sau accesând direct link-ul www.afir.ro - detalii-si-anexe-DR-23.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.