AFIR a publicat o serie de clarificări privind actualizarea prețurilor pentru implementarea investițiilor publice finanțate din FEADR

AFIR a publicat o serie de clarificări privind actualizarea prețurilor pentru implementarea investițiilor publice finanțate din FEADR

Telex » Știri 13 februarie 2023  

Pentru ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență 64/ 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat o serie de clarificări în atenția beneficiarilor publici.

Astfel, conform OUG nr. 64/2022, beneficiarii publici pot majora cu maximum 25% valoarea eligibilă a contractului de finanțare, cu încadrarea în limitele valorii sprijinului public nerambursabil, aprobat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Nota de clarificare emisă de AFIR și publicată pe pagina de internet www.afir.info detaliază prevederile Manualului de procedură pentru implementare – Secțiunea I Contractarea și modificarea contractelor de finanțare, pentru o mai bună înțelegere a modalității de transpunere a procentului de 25% pe liniile bugetare și, respectiv, pe coloana aferentă rezervei necesare ajustării cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al proiectelor finanțate din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prezentând și exemple în acest sens”, a subliniat George Chiriță, directorul general al AFIR, citat într-un comunicat al instituției.

Clarificările AFIR vizează beneficiarii publici sau cei asimilați ca beneficiari publici (ONG-uri, Organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații – OUAI, Asociațiile de dezvoltare intercomunitară – ADI etc.) care au contract de finanțare încheiat cu AFIR prin submăsura 4.3, componenta infrastructura de acces agricolă și pentru cea  de irigații, prin submăsura 7.2, pentru investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, prin submăsura 7.6, pentru investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural și prin submăsura 19.2, Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală aferentă beneficiarilor publici. „Astfel, clarificările au în vedere bugetul indicativ al proiectelor depuse, mai exact revizuirea devizului general pentru situațiile în care procedura de atribuire nu a fost publicată sau urmează a fi reluată”, precizează AFIR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.