AFIR: Beneficiarii PNDR 2020 au prioritate la eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistică
Telex » Știri
15 aprilie 2021
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a solicitat și a obținut sprijin instituțional din partea Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în vederea facilitării eliberării Avizului specific privind amplasamentul și funcționalitatea obiectivului pentru construcția, modernizarea sau extinderea unor structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare sau de alimentație publică (un document necesar solicitanților PNDR, care se depune la evaluarea cererii de finanțare) și a Certificatului de clasificare (un document necesar beneficiarilor, care se depune la ultima tranșă de plată), informează AFIR, într-un comunicat. „Prin acest demers, Direcția Autorizare în Turism din cadrul MEAT își exprimă disponibilitatea de a sprijini în continuare absorbția fondurilor europene, considerând prioritară eliberarea cu celeritate a documentelor necesare proiectelor cu finanțare europeană din PNDR 2020”, se menționează în comunicat.
Astfel, pentru a obține în timp util avizul specific sau certificatul de clasificare, la momentul depunerii documentațiilor pentru eliberarea acestora de către Direcția Autorizare în Turism, solicitanții sau beneficiarii trebuie să informeze în scris MEAT cu privire la faptul că dezvoltă o investiție cu fonduri europene disponibile prin PNDR 2020.
Investițiile în agroturism sunt finanțate de AFIR prin intermediul submăsurilor 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din cadrul PNDR 2020.
Până în acest moment, AFIR a încheiat 1.844 de contracte cu beneficiarii submăsurii 6.2 în valoare de peste 108 milioane de euro, din care a plătit deja 89,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.4, AFIR finanțează 1.143 de investiții în valoare de 157 de milioane de euro, din care aproximativ 114 milioane de euro reprezintă plăți efectuate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”