AFM prelungește până la 13 decembrie depunerea dosarelor pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică
Telex » Știri
24 septembrie 2019
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până la 13 decembrie 2019 sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, a anunţat instituţia, informează Agerpres. Obiectivul programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, iar solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale – reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti.
Suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei.
„Finanţarea se acordă în procentaj de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM”, precizează instituţia.
Suma maximă finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 de lei, valoare ce reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”