Airbus se așteaptă la dublarea flotei mondiale de avioane în următorii 20 de ani

Airbus se așteaptă la dublarea flotei mondiale de avioane în următorii 20 de ani

Numărul 24, 21-27 iun. 2023  »  Lumea în care trăim

Creșterea traficului aerian mondial, precum și programele companiilor aeriene de înlocuire a avioanelor vechi cu aparate care emit mai puțin CO2, ar urma să ducă la dublarea flotei mondiale de avioane în următorii 20 de ani, estimează producătorul european de avioane Airbus, transmite AFP, preluată de Agerpres. Conform celor mai recente prognoze, publicate cu câteva zile înainte de începutul Salonului aeronautic de la Bourget, cel mai mare producător mondial de avioane se așteaptă ca până în 2042 la nivel mondial să fie livrate 40.850 de avioane de pasageri și marfă noi, ceea ce ar duce flota mondială la 46.560 de aparate în 2042, față de 22.880 de aparate în 2020.

Noile estimări reprezintă o ușoare îmbunătățire (3,4%) față de precedentele estimări, publicate înaintea Salonului aeronautic de la de Farnborough, în luna iulie 2022, conform cărora în următorii 20 de ani ar urma să fie livrate 39.490 de avioane de pasageri și marfă noi la nivel mondial.

Din cele 40.850 de avioane care ar urma să fie livrate în următorii 20 de ani, 39.930 ar urma să fie avioane de pasageri iar 920 vor fi avioane cargo.

De asemenea, Airbus și-a revizuit în mod semnificativ estimările referitoare la numărul avioanelor vechi care ar urma să fie înlocuite în următoarelor două decenii, până la 17.170 de aparate, față de 15.440 de aparate cât estima anterior. În consecință, numărul de avioane care sunt deja în serviciu și care vor fi și în anul 2042 a fost revizuit în jos de Airbus, de la 7.440 până la 5.710 avioane.

"Constatăm o majorare a livrărilor, dar este vorba în principal de livrări destinate înlocuirii, pentru modernizarea flotelor și pentru avioane care consumă mai puțin carburant", a concluzionat Bob Lange, vicepreședinte responsabil cu analiza comercială ș previziunile de piață la Airbus.

Aceste prognoze vin într-un moment în care companiile aeriene fac noi comenzi pentru a-și înnoi flotele. Sectorul aerian mondial s-a angajat să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon în 2050, ceea ce înseamnă în primul rând avioane care să consume mai puțin carburant și, deci, să emită mai puțin CO2. În prezent, doar un sfert din avioanele în serviciu sunt aparate de ultimă generație, care consumă cu până la 25% mai puțin carburant decât modelele din precedenta generație.

Airbus a precizat că prognozele sale sunt construite pe baza unui scenariu în care Produsul Intern Brut mondial va înregistra o creștere medie anuală de 2,5% iar traficul aerian mondial o creștere medie anuală de 3,6%.

La nivel regional, creșterea vânzărilor de avioane ar urma să fie cea mai puternică în Asia, în frunte cu India, care rămâne piața aeronautică cu cel mai mare ritm de creștere, și China. Potrivit Airbus, între 2023 și 2042, traficul aerian în interiorul Chinei ar urma să se multiplice de 3,3 ori iar numărul de zboruri interne în India ar urma să se multiplice de cinci ori. În schimb, pe piețele mature, ritmul de creștere va fi mai mic, de exemplu traficul aerian intern în SUA ar urma să se multiplice de 1,4 ori, iar în Europa de 1,3 ori.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.