Ajutoare excepționale pentru fermierii din sectoarele suin și avicol

Ajutoare excepționale pentru fermierii din sectoarele suin și avicol

Telex » Știri 25 august 2022  

Executivul a adoptat o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar.

Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel: a)  63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă; b) 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru MADR cu această destinație.

Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel: a) 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine; b) 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de: a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete; b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de: a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete; b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.

MADR precizează că valoarea totală care poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.

Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție. Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate: a) să fie înregistrați în registrul unic de identificare și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de APIA; b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar-verterinar; c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022; d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.

HG nr. 1053/2022 privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 834 din 24 august 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.