Amenzi de peste 817.000 lei, aplicate de inspectorii de muncă în comerțul cu flori, semințe, animale de companie și hrană

Amenzi de peste 817.000 lei, aplicate de inspectorii de muncă în comerțul cu flori, semințe, animale de companie și hrană

Telex » Știri 24 mai, 10:09  

Comerțul cu flori, semințe, animale de companie și hrană pentru acestea, dar și activitățile de pompe funebre, s-au aflat săptămâna trecută în atenția Inspecției Muncii (IM), valoarea amenzilor aplicate în urma controalelor depășind 817.000 de lei. Potrivit unui comunicat al IM, citat de Agerpres, angajatorii din domeniile cultivarea și comerțul plantelor, activități de pompe funebre, comerț cu animale de companie și hrană pentru acestea au făcut obiectul unei campanii naționale, desfășurată de Inspecția Muncii în perioada 14 - 17 mai 2024, care a urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și în privința securității și sănătății în muncă.

PUBLICITATE
Campania s-a finalizat cu 1.530 de controale, în urma cărora au fost dispuse 766 sancțiuni contravenționale, dintre care 131 de amenzi.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 817.300 de lei, din care 328.000 de lei pentru muncă nedeclarată, fiind identificate 16 persoane care lucrau fără forme legale.

"Obiectivele campaniei au fost eliminarea riscurilor la care ar putea fi expuși angajații și respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă. În domeniul securității și sănătății în muncă, au fost aplicate 589 de sancțiuni contravenționale din care amenzi în valoare totală de 328.500 de lei", precizează comunicatul.

Pentru deficiențele constatate cu ocazia controalelor desfășurate, inspectorii de muncă au dispus 1.424 de măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat.

Cele mai frecvente neconformități constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost: nerespectarea prevederilor referitoare la datele transmise în REVISAL (transmiteri tardive sau incomplete, date eronate), lipsa evidenței orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat și neacordarea sporului de repaus săptămânal, nerespectarea modelului cadru al contractului individual de muncă, nerepartizarea programului de lucru în contractele de muncă cu timp parțial și program de lucru inegal și lipsa contractului individual de muncă la locul de desfășurare a activității.

De asemenea, cele mai frecvente neconformități constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost: instruire incompletă în domeniul securității și sănătății în muncă, organizare necorepunzătoare a activității de prevenire și protecție; evaluare a riscurilor incompletă, nefiind luat în considerare riscul biologic în cadrul activităților unde sunt prezente animale; instrucțiunile proprii neadaptate la particularitățile activităților și ale locului de muncă, neafișarea instrucțiunilor pe echipamentele de muncă; lipsa informării inspectoratului teritorial de muncă referitor la substanțele chimice periculoase utilizate; neasigurarea controlului medical periodic; neasigurarea echipamentelor individuale de protecție sau echipamente de muncă necorespunzătoare etc.; nu a fost realizată verificarea instalației electrice pentru prevenirea pericolului de accidentare prin electrocutare; nu s-a asigurat organizarea activității pentru acordarea primului ajutor la locurile de muncă, lipsă truse de prim ajutor, lucrători desemnați neinstruți corespunzător să aplice măsurile de prim ajutor; lipsa controlului medical periodic; depozitarea incorectă a materialelor, căi de acces obstrucționate cu marfă.

"Am dispus o campanie națională de control în aceste domenii de activitate, întrucât lucrătorii din domeniile menționate se confruntă, în anumite condiții, cu riscuri de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, fapt ce determină un număr mare de accidente cu incapacitate de muncă, aproximativ 7% din totalul de accidente din economia națională. Printre cele mai importante riscuri se numără cele de: electrocutare, tăiere, expunere la agenți chimici periculoși, lovire prin căderea sau răsturnarea obiectelor depozitate greșit, solicitare fizică excesivă din cauza manipulării de mase grele și foarte grele, cu potențial de a crea probleme de sănătate și afecțiuni asociate acestor manevre, dar și accidentări grave uneori. Situațiile de neconformitate au fost semnalate și sancționate corespunzător de inspectorii de muncă, prin aplicarea de sancțiuni și dispunerea a 751 de măsuri vizând eliminarea neconformităților", a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.