ANAF a publicat un material informativ privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice

ANAF a publicat un material informativ privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice

Numărul 5, 8-14 feb. 2023  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, la secțiunea Asistență contribuabili, un material informativ privind stabilirea rezidenței fiscale pentru persoane fizice. Ghidul se adresează persoanelor fizice rezidente/nerezidente, care părăsesc/sosesc în România, și în cazul cărora este necesară stabilirea/modificarea rezidenței fiscale, respectiv impozitarea veniturilor obținute.

Ghidul cuprinde, între altele, informații referitoare la criteriile de stabilire a rezidenței persoanei fizice potrivit convenției de evitare a dublei impuneri. Astfel, dacă o persoană fizică este considerată rezidentă atât în România, cât și într-un stat semnatar al convenției de evitare a dublei impuneri, rezidența persoanei fizice se stabilește astfel:

  • persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuința permanentă aflată la dispoziția sa. O locuință se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană și/sau familia sa;
  • dacă persoana deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în ambele state, este considerată rezidentă numai a statului în care își are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relațiile sale personale și economice sunt mai apropiate. Dacă o persoană fizică deține o locuință într-un stat semnatar al unei convenții de evitare a dublei impuneri încheiate cu România și deține la dispoziția sa și o locuință în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuință în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit și unde se află familia sa și toate proprietățile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana respectivă și-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, și nu în România. Același criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător și pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România. Prin centrul intereselor vitale se înțelege locul de care relațiile personale și economice ale persoanei fizice sunt mai apropiate. În analiza relațiilor personale se va acorda atenție familiei soțului/soției, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreținerea persoanei fizice și care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru într-o organizație caritabilă, religioasă, participarea la activități culturale sau de altă natură. În analiza relațiilor economice se va acorda atenție dacă persoana este angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în România, dacă deține proprietăți imobiliare în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România;
  • dacă nu poate fi determinat statul în care persoana are centrul intereselor vitale sau dacă respectiva persoană nu deține o locuință permanentă aflată la dispoziția sa în niciunul dintre state, se consideră că este rezidentă a statului în care aceasta locuiește frecvent. Astfel, se vor avea în vedere șederile pe care le are persoana respectivă în toate locurile din același stat;
  • dacă persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau nu locuiește în niciunul dintre ele, se va considera că persoana respectivă este rezidentă a statului a cărui naționalitate/cetățenie o are;
  • dacă persoana are naționalitatea/cetățenia ambelor state sau nu are naționalitatea/cetățenia niciunuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva această problemă pe cale amiabilă la nivelul acestora, potrivit articolului „Procedura amiabilă” din convenția de evitare a dublei impuneri. La stabilirea rezidenței se vor avea în vedere și comentariile articolului 4 "Rezident" din Modelul convenției de evitare a dublei impuneri al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică .

Orice schimbare apărută, care poate aduce modificări în ceea ce privește rezidența, trebuie comunicată organului fiscal central competent de către persoana fizică în cauză.

De asemenea, materialul informativ publicat de ANAF include referiri care vizează sosirea pe teritoriul României a persoanei fizice nerezidente (elemente care atestă rezidența în România, stabilirea rezidenței de către organul fiscal central competent la sosirea persoanei fizice în România, completarea și depunerea chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România, documentele justificative, excepțiile de la depunerea „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice la sosirea în România”, notificarea emisă de organul fiscal ca urmare a Chestionarului depus de persoanele fizice la sosirea în România).

Persoanele fizice care sosesc în România și au o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, au obligația completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România". Persoanele fizice nerezidente trebuie să înregistreze chestionarul la organul fiscal central competent, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 de zile de prezență în România. Chestionarul poate fi descărcat de pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, secțiunea: „Asistență contribuabili” subsecțiunea „Declararea obligațiilor fiscale”, rubrica: „Toate formularele, cu explicații” și se poate depune depune la registratura organului fiscal central competent, personal sau prin împuternicit sau se poate transmite prin poștă, cu confirmare de primire. De asemenea, formularul se poate edita și/sau completa de către solicitanți și cu ajutorul programului de asistență, asigurat gratuit de ANAF . Formularul electronic al chestionarului este publicat pe portalul ANAF, secțiunea ”Servicii online” rubrica ”Descărcare Declarații electronice” - ”Descărcare Declarații” și poate fi descărcat de contribuabili utilizând următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/descarcare_declaratii.htm. Astfel, formularul se regăsește sub următoarea denumire: - Z015 - Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România. Chestionarele completate electronic se depun prin intermediul portalulului www.eguvernare.ro, respectiv pe portalul ANAF, prin intermediul link-ului ”Depunere Declarație unică și alte formulare SPV-PF” de către persoanele care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual.

Ghidul conține, totodată, informații privind stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice care părăsesc România (elemente care atestă rezidența în România sau în statul străin, potrivit convenției de evitare a dublei impuneri, respectiv Codului fiscal, după caz, completarea și depunerea formularului necesar pentru stabilirea rezidenței fiscale, documentele justificative, excepțiile de la depunerea „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”, notificarea emisă de organul fiscal ca urmare a Chestionarului depus de persoanele fizice la plecarea din România). Persoanele fizice rezidente în România, precum și persoanele fizice nerezidente care au avut obligația completării „Chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”, care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, au obligația completării formularului „Chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România”. Formularul trebuie înregistrat cu 30 de zile înaintea plecării din România, la organul fiscal central competent unde persoana fizică își are domiciliul fiscal, respectiv unde a înregistrat „Chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”, dacă persoana în cauză nu a informat cu privire la schimbarea domiciliului/locuinței permanente, după caz. Chestionarul poate fi descărcat de pe portalul ANAF, www.anaf.ro, secțiunea: „Asistență contribuabili” subsecțiunea „Declararea obligațiilor fiscale”, rubrica: „Toate formularele, cu explicații” și se poate depune, personal sau prin împuternicit, la registratura organului fiscal central competent sau se transmite prin poștă, cu confirmare de primire. De asemenea, formularul se poate edita și/sau completa de către solicitanți și cu ajutorul programului de asistență, asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.