ANAF: Proiect de ordin privind aprobarea formularului pentru raportarea aranjamentelor transfrontaliere
Numărul 17-18, 5-18 mai 2020 » Curier legislativ
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat luni, 4 mai a.c., proiectul de Ordin al președintelui ANAF privind aprobarea formularului utilizat de intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz, în vederea raportării informaţiilor cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării.
Așa cum se menționează și în referatul de aprobare, prevederile Directivei (UE) 2018/822 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal cu privire la modalitățile transfrontaliere care fac obiectul raportării (DAC6) au fost transpuse în legislația națională prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, despre care am informat în revista noastră.
Contextul apariției DAC 6 face referire la modul în care statele membre întâmpină dificultăți în a-și proteja bazele fiscale naționale împotriva eroziunii, pe măsură ce aranjamentele transfrontaliere au evoluat și profită deseori de mobilitatea sporită atât a capitalului, cât și a persoanelor în cadrul pieței interne. Aceste modalități constau, de obicei, în scheme, dezvoltate la nivelul mai multor jurisdicții și care permit transferarea profiturilor impozabile către regimuri fiscale mai favorabile sau au efectul de a reduce cuantumul global al impozitelor care trebuie plătite de contribuabil. Ca urmare, statele membre se confruntă deseori cu reduceri considerabile ale veniturilor lor fiscale, ceea ce determină dificultăți în implementarea/finanțarea unor politici publice necesare.
Proiectul de ordin, anexele acestuia și referatul de aprobare pot fi consultate pe site-ul ANAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București