
ANAF propune modificarea termenului de depunere a D394
Telex » Știri
8 august 2016
Declarația 394 urmează să se depună la organul fiscal competent până în data de 30 inclusiv a lunii urmãtoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului, în loc de data de 25 a lunii cum era prevăzut până acum. Propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală vine în sprijinul contribuabililor și oferă acestora o suplimentare cu 5 zile a termenului de depunere a Declarației 394. Reprezentanții ANAF precizează că, în situația în care perioada de raportare este luna calendaristică, termenul de depunere a declarației pentru luna ianuarie este până la data de 28, respectiv 29 februarie, după caz.
Reamintim că Declarația 394 vizează livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere