
ANCOM: Traficul mediu lunar per utilizator de internet fix a depășit pragul de 100 GB în primul semestru al anului 2016
Numărul 30, 25-31 octombrie 2016 » Breviar statistic
Potrivit celui mai recent Raport de date statistice publicat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), la 30 iunie 2016 românii accesau internetul fix folosind 4,3 milioane de conexiuni în bandă largă, 56% dintre acestea permițând viteze de peste 100 Mbps.
Evoluția internetului fix. Statisticile ANCOM pentru 30 iunie 2016 arată o creștere anuală de 5% a conexiunilor la internet fix în bandă largă din România, până la un număr de 4,3 milioane conexiuni. Dintre acestea, mai mult de jumătate (56%) sunt conexiuni care permit viteze best-effort de cel puțin 100 Mbps, 31% sunt conexiuni care permit viteze best-effort între 10 Mbps și 100 Mbps și doar 13% sunt conexiuni cu viteze de 10 Mbps sau mai mici. Cu o viteză maximă medie de acces la internet de 84,2 Mbps înregistrată de conexiunile de acces la internet, România este cea mai bine plasată țară europeană, conform Raportului publicat de Akamai privind starea internetului în trimestrul II 2016.
Internet urban vs. rural. Raportul ANCOM evidențiază o creștere ușor mai mare a numărului de conexiuni instalate în mediul rural, cu 5% (până la 1,2 milioane conexiuni), în comparație cu evoluția celui din mediul urban de +4% (până la 3,1 milioane conexiuni) față de aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește distribuția vitezelor furnizate pe medii de reședință, majoritatea conexiunilor care permit viteze foarte mari de transfer de date, de cel puțin 100 Mbps, se află în mediul urban: din totalul de 2,4 milioane de astfel de conexiuni, doar 0,3 milioane se află în zone rurale. Rata de penetrare la nivel de gospodării a atins 53% la nivel național, respectiv 67% la nivel urban și 35% la nivel rural.
Evoluția telefoniei fixe. Românii vorbesc tot mai puțin la telefonul fix, traficul de voce generat în primul semestru al acestui an scăzând cu aproximativ 14% comparativ cu primul semestru al anului 2015, până la valoarea de 1,7 miliarde de minute. În medie, s-a vorbit lunar 1 oră și 7 minute de pe o linie de acces, cu 11% mai puțin față de primul semestru al anului trecut, un apel având o durată medie de 3 minute și 7 secunde. Atât numărul de abonați, cât și numărul de linii telefonice au înregistrat scăderi ușoare, de aproximativ 1%, ajungând la valoarea de 3,7 milioane de abonați, respectiv 4,2 milioane de linii. La 30 iunie 2016, rata de penetrare a telefoniei fixe la nivel de locuitori era de 21%, iar la nivel de gospodării înregistra valoarea de 46%.
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic și sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Țara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri și spectacole de muzică modernă
Concursul internațional „George Enescu”. Pe podium, înalta ținută artistică și virtuțile talentului
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”