ANOSR: 16% dintre români sunt absolvenți de studii superioare; media la nivelul UE este de 30%

ANOSR: 16% dintre români sunt absolvenți de studii superioare; media la nivelul UE este de 30%

Numărul 1, 11-17 ian. 2023  »  Roza vânturilor

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) subliniază, într-o postare pe pagina de Facebook, că, potrivit datelor recensământului, doar 16% dintre români sunt absolvenți de studii superioare, departe de media UE și ținta stabilită de țara noastră. ANOSR relevă că, potrivit datelor prezentate recent de Institutul Național de Statistică (INS), 16% din totalul populației rezidente în țara noastră este absolventă de învățământ superior.

„Chiar dacă rezultatul procentual reprezintă o ușoară creștere față de precedentul recensământ, din 2011, când doar 12,9% din populație deținea cel puțin o diplomă de licență sau echivalentă, acesta este extrem de departe nu doar de media Uniunii Europene, ci și de ținta asumată de țara noastră prin Strategia privind educația și formarea profesională 2014 – 2020. România și-a asumat, ca țintă pentru anul 2020, ca 40% din populația tânără să fi absolvit cel puțin un program de licență, realitatea fiind că cca 26% din tinerii români sunt absolvenți de studii superioare, țara noastră ocupând ultimul loc din UE la acest capitol”, arată reprezentanții ANOSR.

Aceștia subliniază că, din punctul de vedere al mediei Uniunii Europene, peste 30% din populația generală și peste 40% din tineri sunt absolvenți de învățământ superior, cu un vârf în Luxemburg și Cipru, unde peste 60% dintre tineri au cel puțin o diplomă de licență sau echivalentă.

ANOSR atrage atenția cu privire la „această problemă sistemică a învățământului superior din România, atât din perspectiva numărului redus de studenți, cât și a ratei enorme de abandon universitar, și solicită autorităților respectarea strategiilor privind creșterea ratei de absolvenți și scăderea ratei de abandon, în special prin creșterea finanțării și prin corelarea arhitecturii sistemului de învățământ cu obiectivele asumate, un sistem care să reușească să educe mai mulți studenți într-o manieră mai calitativă și mai incluzivă“. Organizația consideră că, din perspectiva universităților, este esențială existența și urmărirea unor strategii privind abandonul universitar, care să includă mecanisme de consiliere și stimulente pentru absolvirea studiilor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.