ANPC inițiază strategia de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar
Telex » Știri
11 noiembrie 2022
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) inițiază, în premieră, o strategie specială de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar inițiat de aceștia, care va intra în vigoare la 15 noiembrie 2022. Strategia este aplicată după modelul practicat de alte instituții ale statului, iar operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat, în cazul în care comisarii vor constata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, precizează ANPC printr-un comunicat citat de Agerpres. Procedura trebuie să urmeze câteva etape: este necesar să depună o cerere către comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia are sediul social al companiei; cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic - denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate; CRPC căruia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea și, în măsura în care este finalizată, și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare.
Potrivit ANPC, prioritate în procesarea cererilor vor avea operatorii economici din domeniile HORECA, comerțul de produse alimentare și prestarea serviciilor în directă legătură cu sănătatea consumatorilor.
"În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat, în cazul în care comisarii vor constata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor. Pentru că instituția noastră nu poate promova acțiunile unui operator economic sau ale altuia, pentru a nu fi acuzată de părtinire, în aceste cazuri, va face publice datele și imaginile de dinainte și de după control, precizând că, din punctul de vedere al ANPC, condițiile de lucru ale operatorului respectiv au fost aduse la normalitate, conform legislației în vigoare, în domeniu", se precizează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte