ANPIS: Valoarea alocațiilor pentru copii a depășit 860 milioane lei în februarie 2021

ANPIS: Valoarea alocațiilor pentru copii a depășit 860 milioane lei în februarie 2021

Telex » Știri 29 martie 2021  

Alocațiile de stat pentru copii plătite în februarie 2021 au totalizat 860,8 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 237,10 lei/beneficiar, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres. În februarie 2021 au beneficiat de acest ajutor social 3.630.600 de copii. Cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în București (350.028) și în județele Iași (187.104), Suceava (136.352) și Constanța (129.061).

La finalul lunii februarie erau suspendați de la plată 163.566 de beneficiari, cei mai mulți din Capitală (13.170), Iași (9.194), Suceava (8.016) și Timiș (7.873).

Alocația are caracter universal și este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.