ANRE: Racordarea prosumatorilor la reţelele electrice de interes public

ANRE: Racordarea prosumatorilor la rețelele electrice de interes public

Telex » Știri 16 aprilie 2020  

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunţă că, avându-se în vedere interesul crescut din partea persoanelor fizice şi juridice care doresc obţinerea calităţii de prosumator în condiţiile legislaţiei în vigoare, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 69/2020 - Procedură privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum şi de producere aparţinând prosumatorilor, care deţin instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum. Potrivit unui comunicat al Autorităţii, prin acest act normativ sunt implementate reguli specifice, clare şi simplificate în scopul eficientizării procesului de racordare la reţelele electrice de interes public pentru această categorie de utilizatori.

Procedura vine în sprijinul persoanelor fizice sau juridice care deţin instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum şi care solicită racordarea unui loc de consum şi de producere nou, racordarea acestor instalaţii de producere a energiei electrice la un loc de consum existent, precum şi certificarea calităţii de prosumator. Totodată, au fost stabilite durate reduse pentru etapele de racordare în aşa fel încât procesul să se desfăşoare cât mai rapid, având în vedere că, potrivit legislaţiei în vigoare, accesul la reţeaua electrică de distribuţie a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie trebuie să se efectueze, cu prioritate, în măsura în care nu este afectată siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional. S-a avut, de asemenea, în vedere şi obligaţia legală a operatorilor de reţea de a pune la dispoziţia oricărui nou producător de energie din surse regenerabile care doreşte să se racordeze la sistem, termene rezonabile şi precise pentru primirea şi analizarea cererii de racordare la reţeaua electrică, precum şi un calendar orientativ rezonabil pentru orice racordare propusă la reţeaua electrică.

Pentru a veni în sprijinul prosumatorilor care accesează programul privind instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională derulat prin Administraţia Fondului pentru Mediu, Procedura introduce reguli care simplifică procesul de racordare şi reduc durata acestuia, avându-se în vedere totodată corelarea cu prevederile Ordinului viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.