ANRE şi ANPC derulează acţiuni de control la furnizorii de energie electrică

ANRE și ANPC derulează acțiuni de control la furnizorii de energie electrică

Telex » Știri 1 martie 2021  

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) anunţă că, în contextul liberalizării pieţei de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2021, au demarat acţiuni de control la furnizorii de energie electrică privind:

verificarea utilizării unor eventuale practici comerciale incorecte sau înşelătoare în relaţia cu consumatorii de energie electrică (ANPC);

verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind transmiterea către consumator a confirmării încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat (ANPC);

verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind emiterea lunară a facturii pentru energia electrică furnizată clienţilor finali alimentaţi în regim de serviciu universal (ANRE);

verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind facturarea de către furnizor a consumului energiei electrice în perioada cuprinsă între două citiri consecutive a aparatului de măsurare efectuate de operatorul de reţea (ANRE);

verificarea respectării de către furnizorii de ultimă instanţă a obligaţiei de a-şi informa, pe tot parcursul anului 2021, clienţii casnici beneficiari de serviciu universal cu privire la ofertele concurenţiale proprii aplicabile şi la dreptul de a încheia un contract pe piaţa concurenţială cu oricare furnizor licenţiat (ANRE).

ANRE şi ANPC precizează că, pe măsura finalizării, concluziile acţiunilor de control desfăşurate la furnizorii de energie electrică vor fi făcute publice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.