Anul 2021 a fost cel mai bun din ultimii cinci pentru piața locală de fuziuni și achiziții

Anul 2021 a fost cel mai bun din ultimii cinci pentru piața locală de fuziuni și achiziții

Numărul 20, 25-31 mai 2022  »  Analize și sinteze

Anul 2021 a fost cel mai bun din ultimii cinci pentru piața locală de fuziuni și achiziții (M&A) din punctul de vedere al numărului de tranzacții încheiate. În al doilea an de pandemie s-au parafat 180 de tranzacții pe plan local, conform unei analize a companiei de consultanță și audit EY, citată de Mediafax. Numărul e cu 22% peste cel din anul anterior și îl depășește ușor chiar și pe cel din 2019. Spre comparație, în Cehia au fost 198 de tranzacții încheiate în 2021, iar în Polonia – cea mai puternică economie din Europa Centrală și de Est - s-au semnat 405.

România ocupă, astfel, la nivelul regiunii, locul doi ca PIB nominal, după Polonia, și locul trei ca număr de tranzacții. „România este a doua cea mai mare economie a regiunii, după Polonia, iar din punctul de vedere al pieței de M&A ocupă locul al treilea, dar este doar marginal în urma Cehiei. Din punctul de vedere al mărimii, este o prezență importantă în peisaj, care tinde să se alinieze la campionii regiunii – Polonia și Cehia”, a afirmat Iulia Bratu, associate partner, head of lead advisory în cadrul EY România.

În ceea ce privește țara noastră, este interesant de observat și că pe piață există o volatilitate redusă - semnificativ mai mică decât a altor țări din regiune. Acest lucru face ca piața locală să fie ca evoluție mai degrabă apropiată de piețele mature. Astfel, pe plan local se întâmplă două lucruri bune. Pe de-o parte, există o piață stabilă, cu fluctuații reduse de la an la an, indiferent de context, iar, pe de altă parte, trendul general este unul ascendent. „Ritmul de creștere este superior atât regiunii, cât și piețelor mature, care în mod normal avansează mai lent, ceea ce sugerează o efervescență la nivelul econo miei românești, dar și consolidarea mai rapidă a sectoarelor față de piețele așezate”, a menționat oficialul EY.

Piața de M&A din România trece printr-o perioadă de dezvoltare susținută, care a demarat în anii 2014-2015, iar evoluția ascendentă pare că va continua, premisele fiind bune în pofida inflației și a conflictului de la graniță.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.