APAPR: Volumul lunar de contribuții virate în Pilonul II, mai mare cu 50% decât în urmă cu un an

APAPR: Volumul lunar de contribuții virate în Pilonul II, mai mare cu 50% decât în urmă cu un an

Telex » Știri 14 mai, 9:45  

Volumul lunar de contribuții virate în fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) este în prezent cu 50% mai mare decât în urmă cu un an și dublu față de valoarea din urmă cu 4 ani, a anunțat Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), citată de Agerpres. Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de informare cu numărul 100.000.000 către cei peste 8 milioane de participanți la sistem, chiar în luna în care Pilonul II împlinește 16 ani de activitate în beneficiul românilor.

Potrivit legii, toți participanții la fondurile de pensii private (atât Pilonul II, cât și Pilonul III facultativ) primesc anual de la administratorii fondurilor o scrisoare de informare, care conține valoarea contului personal la data de 31 decembrie a anului precedent, precum și alte informații de interes. Scrisoarea se trimite în fiecare an până la data de 15 mai, la ultima adresă comunicată administratorului fondului de pensii.

"Participanții pot solicita administratorului să primească scrisoarea exclusiv online, pe e-mail: în acest fel ea va ajunge mai repede și nici nu se va mai consuma hârtie", se menționează în comunicat.

Cele 100.000.000 de scrisori trimise până în prezent în format fizic de administratorii Pilonului II au, împreună cu plicurile în care au fost expediate, o lungime cumulată de 50.000 de kilometri, destul cât să înconjoare cu hârtie Pământul pe la Ecuator.

Doar aproximativ 1 din 10 participanți la Pilonul II a solicitat până în prezent administratorului său să îi expedieze scrisoarea anuală de informare exclusiv online, pe e-mail.

"La 16 ani de activitate în beneficiul romanilor, Pilonul II de pensii private obligatorii traversează o perioadă excelentă, atât din perspectiva rezultatelor investitionale obținute, cât și a stabilității legislative și a piețelor financiare", se menționează în comunicat.

Cele 7 fonduri de Pilon II administrează în prezent sume de peste 135 de miliarde de lei (27 de miliarde de euro) iar numărul participanților la sistem a depășit 8 milioane.

Conform sursei citate, valoarea contului mediu la nivelul întregului sistem este de circa 17.000 lei, însă valoarea contului pentru participanții care au stagiu complet de cotizare este de circa 3 ori mai mare, ajungând la aproximativ 10.000 euro de participant.

Din sumele acumulate în conturile românilor, circa 72% reprezintă contribuțiile virate, restul de 28% fiind câștigul realizat de investițiile administratorilor, net de toate comisioanele percepute. Pe întreaga perioadă de 16 ani de activitate, fondurile de Pilon II au înregistrat un randament mediu de 7,8% pe an, printre cele mai ridicate din Europa și OECD pe această perioadă.

"Recenta majorare a contribuției virate la Pilonul II de la 3,75% la 4,75% din câștigul brut lunar al participanților reprezintă un mare pas în direcția accelerării acestei acumulări de capital care aduce beneficii atât economiei, cât și salariaților romani", se mai precizează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.