APIA: A fost aprobat Ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

APIA: A fost aprobat Ghidul solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite”

Telex » Știri 28 iulie 2020  

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la publicarea Ghidului solicitantului pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, sesiunea 5/2020, ediţia I.

Ghidul Solicitantului este un material de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi constituie un suport informativ complex pentru pregătirea, întocmirea şi depunerea Cererii de Sprijin, precum şi modalitatea de selecţie, aprobare şi implementare a angajamentului. De asemenea, conţine lista documentelor, avizelor şi acordurilor, modelul Cererii de Sprijin, al angajamentului, precum şi alte informaţii utile implementării schemei de ajutor de stat aferente. „Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi formelor asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite. Schema vizează înfiinţarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de: a) trupuri de pădure pe terenurile agricole şi neagricole; b) perdele forestiere de protecţie pe terenurile agricole şi neagricole”, prcizează APIA, într-un comunicat.

Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora.  Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe hectar pentru împădurire şi compensarea pierderilor de venit agricol, după cum urmează: prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire şi împrejmuire a plantaţiei, denumită Prima 1; prima anuală acordată pe unitatea de suprafaţă, pentru acoperirea costurilor de întreţinere (maximum 6 ani) şi îngrijire a plantaţiei forestiere (maximum 2 ani), precum şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, pentru o perioada de 12 ani, denumită Prima 2.

Alocarea financiară pentru sesiunea 5/2020 a acestei scheme de ajutor de stat este de 10 milioane euro. Documentele aprobate pot fi consultate pe site-ul APIA aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.