Aplicaţia Netograf, disponibilă acum și în aplicații pentru desktop, Android și iOS

Aplicația Netograf, disponibilă acum și în aplicații pentru desktop, Android și iOS

Telex » Știri 2 octombrie 2019  

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Cominicaţii (ANCOM) a prezentat, în cadrul expoziției GoTech, „noile dezvoltări ale platformei de măsurare a calității serviciului de internet Netograf, care are acum aplicaţii pentru terminale mobile și desktop. Netograf este singurul instrument de acest tip pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a solicita remedii de la operatorii la care sunt abonați, în situația în care calitatea serviciului lasă de dorit”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele instituţiei

După cum se ştie, Netograf este o platformă electronică realizată de ANCOM pentru a oferi utilizatorilor de internet din România un instrument independent, obiectiv și gratuit pentru a verifica permanent calitatea serviciului de internet pe care îl plătesc. Utilizatorii pot verifica în acest fel dacă serviciul de internet utilizat se ridică la calitatea prevăzută în ofertă și în contractul încheiat. Totodată, aceștia au acces la statistici ale valorilor parametrilor de calitate, obținute pe baza testelor realizate de alți utilizatori ai Netograf.

În acest an, ANCOM a completat capabilităţile Netograf cu o nouă aplicație web, aplicații dedicate terminalelor fixe pentru Windows și MAC OS, dar și cu aplicații dedicate terminalelor mobile pentru Android și iOS. Aplicațiile pentru terminale mobile sunt disponibile în magazinele dedicate: App Store pentru terminale cu sistem de operare iOS și Google Play pentru cele cu sistem de operare Android. Aplicațiile pentru terminale fixe pentru Windows și MAC OS se descarcă și se instalează pe terminalul fix accesând link-ul disponibil pe prima pagină a aplicației web. Pe lângă aplicațiile pentru terminale fixe și mobile, un utilizator poate testa calitatea propriei conexiuni și prin intermediul aplicației web, folosind un browser internet: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Google Chrome, Safari, Opera, atât de pe echipamente fixe (desktop, laptop), cât și de pe echipamente mobile (telefoane mobile, tablete).

Varianta lansată astăzi de ANCOM permite utilizatorilor să își instaleze aplicația pe echipamentul pentru care doresc să verifice calitatea serviciului de internet, fără a necesita crearea unui cont de utilizator. Însă, în baza unui cont de utilizator, aplicația pune la dispoziție o serie de funcții suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a dispune de grafice și tabele cu valorile istorice ale testelor efectuate, dar și de a programa teste care să se desfășoare la intervale de timp periodice, pe parcursul uneia sau mai multor zile.

„Traficul de date consumat de utilizatorii finali dinspre și înspre Netograf nu va fi taxat, dedus din traficul aferent planului tarifar, limitat sau blocat de către furnizori”, precizează ANCOM, într-un comunicat.

Potrivit datelor furnizate de ANCOM, de la lansarea aplicației Netograf, în 2014, și până în prezent, utilizatorii au efectuat peste 1,4 milioane de teste pentru a verifica calitatea serviciului de acces la internet.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.