Aproximativ 40 de mii de locuințe, finalizate în primele zece luni ale anului

Aproximativ 40 de mii de locuințe, finalizate în primele zece luni ale anului

Numărul 47, 12-18 dec. 2017  »  Breviar statistic

În trimestrul III 2017 au fost date în folosință 16.315 locuințe, în creștere cu 3.464 unități față de intervalul similar din 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

În primele zece luni ale anului, au fost terminate 39.372 locuințe, în creștere cu 2.415 unități față de perioada corespunzătoare a anului precedent. Pe medii de rezidență, în perioada ianuarie-octombrie 2017, cele mai multe locuințe au fost date în folosință în mediul urban, ca pondere reprezentând 57,8% din total. Repartiția pe surse de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, în perioada analizată, a crescut atât numărul locuințelor realizate din fonduri private, cu 1.683 unități, cât și numărul celor realizate din fonduri publice, cu 732.

Distribuția în profil regional pune în evidență o creștere a numărului de locuințe terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+1.195 locuințe), Nord‐Vest (+855), Sud‐Est (+662), Vest (+301) și Sud‐Vest Oltenia (+87). Scăderi s‐au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord‐Est (cu 552 locuințe), București‐Ilfov (cu 71) și Sud‐Muntenia (cu 62).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.