ARB: Legea dării în plată va avea un efect negativ asupra creditării
Telex » Știri
4 octombrie 2016
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu, a declarat astăzi că Legea dării în plată va avea un efect negativ asupra creditării şi, implicit, asupra profitabilităţii băncilor. „Au scăzut creditele ipotecare, iar bancherii se aşteaptă ca acest trend să fie menţinut în continuare”, a afirmat Sergiu Oprescu, în cadrul unei conferinţe.
După cum se ştie, actul normativ respectiv a intrat în vigoare la 13 mai şi permite clienţilor care au luat credite imobiliare să scape de orice datorie faţă de bancă dacă cedează imobilul cu care s-a garantat creditul către finanţator.
(Sursa: News.ro)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”