ARCUB deschide oficial vineri, 4 aprilie, Stagiunea Internațională de Teatru
Numărul 12, 2-8 apr. 2025 » Roza vânturilor
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide oficial Stagiunea Internațională de Teatru 2025, vineri, 4 aprilie, cu Reminiscencia, producție a Fundación Cuerpo Sur din Chile, un spectacol emoționant și inovator, apreciat la festivaluri de prestigiu precum Festival d'Avignon (Franța), Festival TransAmériques (Canada) sau Grec Festival (Spania). Creat de actorul și regizorul chilian Malicho Vaca Valenzuela va avea două reprezentații, vineri, 4 aprilie și sâmbătă, 5 aprilie, la ora 19:00, la Sala Mare - ARCUB.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Stagiunea Internațională de Teatru 2025 prezintă timp de două luni la ARCUB trei spectacole de prestigiu din trei colțuri diferite ale lumii: Chile (Fundación Cuerpo Sur), Germania (Schaubühne) și România (Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați). Supratitrate în limbile română și engleză, spectacolele ce vor prinde viață pe scena ARCUB a Hanului Gabroveni în lunile aprilie-mai, explorează realitățile lumii contemporane printr-un limbaj scenic modern.
Reminiscencia este un eseu documentar biografic impresionant, care investighează relația dintre memoria individuală și cea colectivă, punând în lumină amprentele pe care le lăsăm în istorie printr-o abordare scenică hibridă. „Regizorul Valenzuela cartografiază trecutul său și al orașului Santiago de Chile, într-un melanj emoționant de amintiri personale, imagini de arhivă și fragmente de realitate contemporană. Spectacolul vorbește despre dragoste, pierdere, identitate și transformările orașului, oferind publicului o experiență teatrală profund umană. Este, de asemenea, o cronică vizuală a schimbărilor din Santiago, de la demolările din centrul istoric la protestele sociale care au marcat istoria recentă a țării. La ARCUB, spectacolul va fi prezentat live, într-o reprezentație solo ce amplifică tensiunea performativă a creației sale”, menționează ARCUB, în comunicat.
Premiat și prezentat în peste 25 de festivaluri internaționale, Reminiscencia a fost desemnată cea mai bună producție de teatru online de către Cercul Criticilor din Chile în 2021 și s-a numărat printre cele mai bune zece spectacole ale anului în Argentina, conform ziarului La Nación. De la premiera sa, spectacolul a fost invitat la numeroase festivaluri internaționale de prestigiu, printre care Festival d'Avignon (Franța), Festival TransAmériques – FTA (Canada), GREC (Spania), FIBA (Argentina), Temporada Alta (Peru), Noorderzon (Olanda), Festival Iberoamericano de Artes Escénicas MIRADA (Brazilia).
Reprezentația din 5 aprilie va fi urmată de o sesiune Q&A moderată de Ioana Anghel, una dintre curatoarele Stagiunii Internaționale de Teatru 2025.
Biletele sunt disponibile online pe arcub.ro, iabilet.ro, în magazinele partenere iabilet.ro și la Casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr. 84-90). Prețul biletelor este de 127,14 lei (Categoria I) și 105,95 lei (Categoria II, pentru elevi, studenți, pensionari).
Stagiunea Internațională de Teatru 2025 este un proiect cultural de anvergură menit să redefinească scena teatrală a Capitalei. Sub tema „Spațiu comun: Prezentul”, stagiunea aduce în prim-plan spectacole de referință din țară și din străinătate, devenind un punct de întâlnire între artiști și public.
Aflată la prima ediție, Stagiunea Internațională de Teatru 2025 organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Culturală „Camil Petrescu” este curatoriată de Oana Borș și Ioana Anghel și evidențiază diverse culturi teatrale și estetici distincte, unite de aceeași nevoie de a înțelege și de a reflecta asupra prezentului.







Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil