Articole din numărul 30-31, 8-21 august 2017

Statele membre ale UE afectate de dezastre naturale vor putea accesa un mecanism special comunitar de finanțare

Statele membre ale UE afectate de dezastre naturale vor putea accesa un mecanism special comunitar de finanțare

Direct de la sursă

Începând cu 27 iulie a.c., statele membre afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanțare special al UE, iar operațiunile de reconstrucție vor beneficia de o rată de cofinanțare excepțională (95%) în cadrul programelor de coeziune, în locul celei obișnuite pentru astfel de programe.

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


Lapte, fructe și legume pentru școlarii din Uniunea Europeană

Lapte, fructe și legume pentru școlarii din Uniunea Europeană

Direct de la sursă

Un nou program de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor, în valoare de 250 de milioane de euro, a fost lansat, la nivelul UE, în luna august 2017. Astfel, începând cu prima zi a anului școlar 2017-2018, milioane de copii din România și celelalte state membre ale UE vor beneficia, în școli, de fructe, legume, produse lactate și programe educaționale specifice, care să le explice copiilor importanța unei alimentații sănătoase și modul în care sunt produse alimentele.

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


70 de milioane de euro, disponibili pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea produselor agricole

70 de milioane de euro, disponibili pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea produselor agricole

Fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 31 octombrie 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


Studiu Deloitte: Multinaționalele consideră că are loc o schimbare radicală, la nivel global, atât în impozitare, cât și în abordarea controalelor fiscale

Studiu Deloitte: Multinaționalele consideră că are loc o schimbare radicală, la nivel global, atât în impozitare, cât și în abordarea controalelor fiscale

Analize și sinteze

Reprezentanții grupurilor multinaționale consideră, în majoritatea lor covârșitoare, că modelul de taxare la nivel global se află într-un proces de reașezare pe alte principii, iar abordarea autorităților fiscale în cadrul controalelor devine mai strictă, arată rezultatele unui studiu realizat recent, la nivel global, de Deloitte, care a fost publicat în august.

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


BNR: Indicatori monetari – iunie 2017

BNR: Indicatori monetari – iunie 2017

Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iunie 2017 cu 0,9% (0,8% în termeni reali) față de luna mai 2017, până la nivelul de 226,778 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 2,5% (2,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,5% (exprimat în euro, a scăzut cu 1,1%).

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


Rezervele internaționale ale României, 38,238 miliarde euro la 31 iulie 2017

Rezervele internaționale ale României, 38,238 miliarde euro la 31 iulie 2017

Breviar statistic

Rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 34,636 miliarde euro, la 31 iulie 2017, față de 35,208 miliarde euro la finalul lunii anterioare, potrivit informațiilor publicate de BNR. În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni: (...)

Nr. 30-31, 8-21 august 2017


Eurostat: România a obținut în iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din UE

Eurostat: România a obținut în iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din UE

Breviar statistic

România a înregistrat în luna iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 7,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, în date ajustate față de influențele sezoniere, față de un ritm de 3,1% la nivelul UE, potrivit informațiilor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro. Informațiile menționate mai arată că, față de anul de bază 2010, țara noastră a consemnat cel mai mare avans din UE al afacerilor de retail.

Nr. 30-31, 8-21 august 2017



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.