ASFOR: Suprafața împădurită a României a crescut și crește în continuare
Numărul 40, 11-17 oct. 2023 » Roza vânturilor
Suprafața împădurită a României a crescut și crește în continuare, după cum reiese din datele Inventarului Forestier Național (IFN), iar acest sector economic al României contribuie cu 3,5% - 4% la Produsul Intern Brut (PIB), în fiecare an, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Forestierilor din România (ASFOR), citat de Agerpres. "Suprafața împădurită a României a crescut și crește în continuare. Din câteva click-uri, oricine își poate da seama de această realitate. Dubiile celor care pun la îndoială această realitate se pot risipi ușor dacă accesează datele Inventarului Forestier Național, ciclul 2. Iar dacă nu au încredere în sursele de informare oficiale românești, să caute pe site-ul GlobalForestWatch. Un instrument online realizat de Universitatea din Maryland și Google și prezentat la începutul anului la Forumul Economic de la Davos", a afirmat Ciprian Dumitru Muscă, președintele ASFOR.
Potrivi sursei citate, Uniunea Europeană încurajează și susține construcțiile din lemn, pentru că lemnul stochează carbonul.
"În marile orașe europene se construiesc case, cartiere și blocuri înalte din lemn. Clădirile care vor găzdui competițiile sportive de la Olimpiada din 2024 de la Paris sunt din lemn. Statele dezvoltate folosesc biomasa pentru producția de energie. Recent, Franța a anunțat că va converti două centrale mari pe cărbune în centrale pe biomasă. În timp ce lumea progresează bazându-se pe lemn, România, care are din plin această resursă, se confruntă în continuare cu o imagine defavorabilă a sectorului forestier. (…) România are nevoie să progreseze la capitolul exploatării și prelucrării lemnului, iar #ASFOR a susținut constant faptul că este nevoie de programe de finanțare pentru achiziția de utilaje performante și prietenoase cu mediul. Așa cum susține și folosirea biomasei pentru încălzire, și folosirea lemnului în construcții la o dimensiune mai mare, așa cum se întâmplă în vest. Sau acordarea de sprijin pentru înlocuirea sobelor vechi cu unele cu randament ridicat", se menționează în documentul citat.
În viziunea asociației de profil, "este de neînțeles de ce România ezită să apese pedala de accelerație în ceea ce privește dezvoltarea sectorului forestier".
"De ce, în condițiile în care Uniunea Europeană și toate statele puternice încurajează și subvenționează prin diferite măsuri folosirea lemnului? Avem resursă din plin, îngrijim pădurea responsabil, iar exploatarea lemnului este sustenabilă. Noi, forestierii, respectăm toate regulile și suntem primii care ne dezicem de cei care le încalcă", notează ASFOR.
Ciclul II al Inventarului Forestier Național a început în luna octombrie a anului 2013. Conform rezultatelor centralizate, suprafața totală a pădurilor din România este de 7.037.706 hectare, cu o eroare de eșantionare de 1.034 de hectare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil