Astăzi, prima reuniune a Platformei de cooperare a administrației publice locale privind anticoruptia

Telex » Știri 8 noiembrie 2016  

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și ministrul justiției, Raluca Prună, vor semna astăzi Acordul de colaborare dintre cele două ministere cu privire la implementarea, la nivel local, a Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020. Semnarea are loc în contextul organizării, la sediul MDRAP, a primei reuniuni a Platformei de cooperare a administrației publice locale, parte a mecanismului de coordonare și monitorizare a SNA 2016-2020. Evenimentul este organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în colaborare cu Ministerul Justiției (MJ).

În cadrul reuniunii va fi lansat și unul dintre instrumentele de monitorizare a SNA – Harta bunelor practici, vor fi prezentate exemple de bune practici și dificultăți identificate în implementarea versiunii 2012-2015 a Strategiei, precum și demersurile pentru operaționalizarea SNA 2016-2020 la nivelul administrației publice locale.

Lucrările Platformei vor reuni reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor membre ale Platformei, respectiv ai autorităților administrației publice locale și ai structurilor asociative ale acestora.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.