Au fost stabilite forma și conținutul rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Au fost stabilite forma și conținutul rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Telex » Știri 11 iulie 2023  

În Monitorul Oficial nr. 625 din 10 iulie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 191-2023 al președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) privind aprobarea formei și conținutului rapoartelor prevăzute la art. 6 și 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și a metodologiei de transmitere a acestora.

Prin noul act normativ au fost aprobate:

a) Forma și conținutul Raportului de tranzacții suspecte pentru entități raportoare bancare și nonbancare (RTS). RTS este un fișier în format .pdf, care se generează în sistemul de raportare online pus la dispoziția entităților raportoare de către ONPCSB. În cuprinsul raportului de tranzacții suspecte pentru entități raportoare bancare și nonbancare este asimilată termenului de „persoană juridică” orice entitate cu organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
b) Forma și conținutul Raportului de tranzacții cu numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, inclusiv operațiunile care au o legătură între ele, pentru entități bancare și nonbancare,
c) Forma și conținutul Raportului de transferuri externe, în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele, pentru instituțiile de credit și instituțiile financiare;
d) Forma și conținutul Raportului privind transferurile de fonduri pentru activitatea de remitere de bani a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro;

La data intrării în vigoare a acestui Ordin se abrogă Ordinul președintelui ONPCSB nr. 14/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 18 martie 2021, cu modificările ulterioare.

Noul Ordin va intra în vigoare în 120 de zile de la data publicării.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.