Banca Mondială reduce estimările privind creșterea economiei globale și avertizează asupra riscului stagflației

Banca Mondială reduce estimările privind creșterea economiei globale și avertizează asupra riscului stagflației

Numărul 22, 8-14 iunie 2022  »  Lumea în care trăim

Economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 2,9%, față de un avans 4,1% previzionat în ianuarie 2022, conform raportului Băncii Mondiale „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Instituția avertizează că invadarea Ucrainei de către Rusia a agravat pagubele provocate de pandemia de COVID-19 și multe țări se vor confrunta probabil cu recesiunea. Războiul a amplificat încetinirea economiei globale, care acum intră în ceea ce ar putea deveni „o perioadă prelungită de creștere fragilă și de inflație ridicată”, apreciază Banca Mondială (BM).

PUBLICITATE
Președintele BM, David Malpass, a declarat că avansul economiei globale a fost afectat de război, de restricțiile din China, de perturbările din lanțurile de aprovizionare și de riscul stagflației, o perioadă de creștere slabă și inflație ridicată, ultima dată înregistrată în anii '70.

„În prezent, pericolul stagflației este considerabil. Creșterea redusă va persista probabil pe parcursul deceniului din cauza nivelului scăzut al investițiilor în cea mai mare parte a lumii. În timp ce în multe țări inflația este la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii iar aprovizionarea va crește lent, există riscul ca inflația să rămână ridicată pentru o perioadă de timp mai îndelungată”, a afirmat Davod Malpass. Acesta a estimat că între 2021 și 2024, ritmul de creștere a economiei globale ar urma să încetinească cu 2,7 puncte procentuale, mai mult decât dublu față de frânarea din perioada 1976 - 1979.

Majorarea ratelor dobânzilor necesară pentru a ține sub control inflația la finalul anilor 1970 a fost atât de abruptă încât a provocat o recesiune globală în 1982, și o serie de crize financiare în economiile emergente și în curs de dezvoltare.

Deși există asemănări ale condițiilor din acea perioadă, există, de asemenea, și diferențe importante, inclusiv soliditatea dolarului SUA și în general prețurile petrolului mai scăzute, precum și un bilanț general solid al instituțiilor financiare majore.

Pentru reducerea riscurilor, autoritățile trebuie să lucreze pentru a coordona ajutorul acordat Ucrainei, a contracara creșterea prețurilor la alimente și petrol, a accelera reducerea poverii datoriei, a întări eforturile de a ține sub control pandemia și a accelera tranziția la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, a declarat Malpass.

Banca Mondială se așteaptă la o creștere a economiei mondiale de doar 2,9% în 2022, de la un avans de 5,7% în 2021, creșterea urmând să se mențină aproape de nivelul din acest an și în 2023 și 2024. Pe plan global, inflația ar trebui să se modereze anul viitor, dar în multe economii va rămâne probabil mai ridicată decât se previziona.

În economiile avansate creșterea se va reduce semnificativ, la 2,6% în 2022 și 2,2% în 2023, de la un avans de 5,1% în 2021. Economiile emergente și în curs de dezvoltare ar urma să se înregistreze, anul acesta, o creștere de doar 3,4%, față de 6,6% în 2021, și mult sub media anuală de 4,8% din perioada 2011-2019. În regiunea Europa și Asia Centrală, în care este inclusă și România, Banca Mondială prognozează o scădere a economiei de 2,9% anul acesta, și o creștere de 1,5% anul viitor.

Ucraina și Rusia ar urma să înregistreze un declin al economiei de 45,1% și, respectiv, de 8,9%.

Creșterea se va reduce semnificativ și în America Latină și în Caraibe, atingând doar 2,5% anul acesta și încetinind la 1,9% în 2023. În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, în urma majorării prețului petrolului, creșterea economiei va ajunge la 5,3% în 2022, înainte de a încetini la 3,6% în 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.