BCE: Băncile au înăsprit accesul la creditare din cauza temerilor legate de pandemie
Telex » Știri
28 octombrie 2020
Instituţiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite în trimestrul trei din 2020, iar tendinţa este de înăsprire suplimentară, deoarece sunt din ce în ce mai îngrijorate de creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus pe plan global, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. În timp ce guvernele reintroduc restricţiile, temerile băncilor sunt legate de sporirea riscului de creditare.
Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creşterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forţa BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidităţi până sunt ridicate restricţiile, posibil în 2021, când ar putea apărea vaccinuri anti-Covid-19.
„Pentru trimestrul patru din 2020, băncile se aşteaptă să continue înăsprirea standardelor de creditare pentru companii, reflectând temerile că redresarea economiei în unele sectoare rămâne vulnerabilă, precum şi incertitudinile privind prelungirea măsurilor de sprijin”, se arată în raportul BCE.
Deja băncile au redus accesul la credite în trimestrul trei din 2020 şi au vândut împrumuturi cu marje mai ridicate, apreciază instituţia.
Restricţiile încă nu afectează cererea, datele sugerând că firmele vor accepta condiţiile mai dure în schimbul banilor.
Împrumuturile acordate în septembrie companiilor non-financiare au urcat cu 7,1%, un nivel nemodificat din iunie, şi aproape de creşterea de 7,3% din mai. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,1% în septembrie, faţă de un avans de 3% luna precedentă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”