BCE: Încetinirea creșterii zonei euro este o revenire la normalitate
Telex » Știri 13 noiembrie 2018
Creşterea zonei euro revine pur şi simplu la normal, după un an excepţional în 2017, iar încetinirea este provocată în principal de cererea externă mai slabă, a afirmat Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), a anunţat agenţia Reuters, citată de Agerpres. Efectele negative ale disputei privind bugetul între Guvernul de la Roma şi Comisia Europeană sunt limitate până acum, iar principala problemă a autorităţilor de la Roma nu o reprezintă cheltuielile ridicate, ci creşterea redusă a economiei, care nu se poate rezolva decât pe termen lung, cu reforme structurale, a explicat oficialul BCE. „În Europa, observăm o revenire a temerilor privind sustenabilitatea datoriei. În privinţa finanţelor publice, Italia este cel mai proeminent caz în domeniul nivelului datoriei şi al tensiunilor politice din jurul planurilor bugetare ale Guvernului de la Roma”, a afirmat Luis de Guindos. Acesta a adăugat: „Reacţia puternică a pieţei la planurile de cheltuieli ale Italiei a sporit, de asemenea, temerile privind băncile, deoarece acestea deţin portofolii semnificative de obligaţiuni guvernamentale italiene (aproximativ 375 de miliarde de euro, n.r) iar scăderea preţurilor bondurilor le slăbeşte bilanţul”.
Pe lângă temerile legate de datoriile suverane, vicepreşedintele BCE a subliniat că există şi alţi factori de risc: o potenţială încetinire a economiei SUA, tensiunile comerciale şi aprecierea dolarului.
În trimestrul al treilea, economia zonei euro a înregistrat o creştere anuală de 1,7%, o încetinire semnificativă faţă de trimestrele precedente, iar analizele BCE sugerează că o nouă diminuare ar duce ritmul de creştere al economiei zonei euro sub potenţialul de creştere, moment în care presiunile inflaţioniste ar putea să se reducă.
Actuala „ofensivă” a cărţii înregistrează noi victorii pe „frontul” lecturilor de calitate
Susţinere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziţii de excepţie cu opere ale marilor artişti plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenuşăreasă” la podiumul premianţilor
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat şi de un important festival cinematografic