BCE susține o atitudine mai dură împotriva magazinelor care refuză să accepte plata cu numerar

BCE susține o atitudine mai dură împotriva magazinelor care refuză să accepte plata cu numerar

Numărul 41, 18-24 oct. 2023  »  Lumea în care trăim

Banca Centrală Europeană (BCE) susține o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele și bancnotele rămân un mijloc sigur de plată, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Comentând o propunere recentă a Comisiei Europene cu privire la reglementarea plăților cu numerar, BCE a apreciat că ar fi bine să fie clarificat faptul că magazinele și furnizorii de servicii nu pot exclude numerarul ca mijloc de plată. Oficialii UE au propus doar monitorizarea situației și luarea de măsuri dacă aceste practici devin mult prea răspândite.

"Răspândirea unor astfel de situații ar submina în mod grav statutul de mijloc legal de plată al bancnotelor și monedelor euro", a apreciat instituția de la Frankfurt într-un aviz juridic. "În propunerea de reglementare ar trebui inclusă o nouă prevedere care să stipuleze în mod clar că o excludere ex-ante a numerarului este interzisă", apreciază BCE.

Și băncile centrale din zona euro și-au exprimat unele îngrijorări față de acest subiect. Autoritatea monetară din Țările de Jos a publicat un raport în luna februarie în care a avertizat că acceptarea plății cu numerar în unele locuri, inclusiv la cinematografe, parcări și farmacii, este mult prea mică. Potrivit BCE, acceptarea plății cu numerar a scăzut în majoritatea țărilor din zona euro între 2019 și 2022, cele mai importante scăderi fiind înregistrate în Letonia și Finlanda.

Executivul comunitar a venit cu propunerea de reglementare a plăților cu numerar la pachet cu o bază legală pentru un euro digital, la care BCE lucrează în prezent. Proiectul a creat suspiciuni că euro digital este destinat să înlocuiască bancnotele și monedele, lucru dezmințit de oficialii BCE în repetate rânduri.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.