BEI: Băncile din Europa de Est se aşteaptă la creşterea creditelor neperformante

BEI: Băncile din Europa de Est se așteaptă la creșterea creditelor neperformante

Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020  »  Lumea în care trăim

Băncile din centrul, estul şi sud-estul Europei se confruntă cu unul dintre cei mai dificili ani de după criza financiară globală şi multe dintre ele se aşteaptă să reducă creditarea şi să se confrunte cu o creştere a creditelor neperformante, conform rezultatelor unui studiu, transmite Reuters, citată de Agerpres. Sondajul realizat pe parcursul lunii martie de Banca Europeană de Investiţii, braţul financiar al Uniunii Europene, arată că aproape 65% din băncile intervievate se aşteaptă ca ponderea creditelor neperformante (NPL) să crească în lunile următoare şi să aprobe un număr „vizibil” mai mic de noi împrumuturi.

Concret, aproape 40% dintre băncile din centrul, estul şi sud-estul Europei, care au fost intervievate după ce au fost introduse restricţiile din cauza pandemiei de coronavirus, au declarat că se aşteaptă ca raportul dintre împrumuturi şi depozite să scadă. „Pandemia de coronavirus este o criză fără precedent. Însă, acţiunile coordonate şi sprijinul la nivel european vor fi şi ele fără precedent”, a spus vicepreşedintele BEI, Lilyana Pavlova.

Regiunea formată din centrul, estul şi sud-estul Europei, care include 10 ţări, printre care Polonia, Cehia, Ungaria şi România, a început anul 2020 în forţă, standardele de creditare relaxându-se, iar cererea de credite s-a accelerat. Cu toate acestea, în prezent, băncile din regiune se aşteaptă ca „cererea generală de finanţare să se reducă brusc, standardele de creditare să se înăsprească semnificativ, iar ratele de aprobare ale împrumuturilor să se reducă”, se arată în concluziile sondajului. De asemenea, calitatea cererilor de împrumut este aşteptată să se deterioreze semnificativ de-a lungul întregului spectru, de la firme şi companii şi până la gospodării.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) precizează însă că băncile au fost intervievate înainte ca guvernele să injecteze stimulente în economiile proprii, iar marile bănci centrale ale lumii, precum Banca Centrală Europeană şi Rezerva Federală americană, să inunde pieţele financiare cu cele mai mari ajutoare anunţate vreodată până acum.

Cu toate acestea, între timp, o serie de instituţii, precum Fondul Monetar Internaţional, şi-au înrăutăţit estimările referitoare la recesiunea care va fi înregistrată de economia mondială, adăugând că există o foarte mare incertitudine cu privire la durata acesteia, astfel că există semne de întrebare cu privire la cât de mult se va restrânge creditarea bancară. „Cu siguranţă, stimulentele au mers în direcţia corectă”, a spus economistul BEI, Luca Gattini, adăugând că băncile intervievate au declarat că intenţionează să îşi menţină prezenţa în regiune pe termen mediu.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.