BNR: Rata anuală a inflației, așteptată să-și accentueze semnificativ creșterea în T2 și să urce la un nivel de două cifre

BNR: Rata anuală a inflației, așteptată să-și accentueze semnificativ creșterea în T2 și să urce la un nivel de două cifre

Telex » Știri 10 februarie 2022  

Scenariul actual al Băncii Naționale a României (BNR), întocmit pe baza datelor disponibile și a reglementărilor în vigoare, evidențiază o înrăutățire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflației, sub impactul puternic al șocurilor pe partea ofertei, în principal al prețurilor la energie, în trimestrul doi al acestui an urmând să urce la un nivel de două cifre, conform unui comunicat al băncii centrale, citat de Agerpres. „Scenariul actual, întocmit pe baza datelor disponibile și a reglementărilor în vigoare, evidențiază o înrăutățire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflației, sub impactul puternic al șocurilor pe partea ofertei, în principal al prețurilor la energie, în condițiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale cunoaște o nouă revizuire substanțială în sens ascendent pe orizontul scurt de timp. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să-și accentueze semnificativ creșterea în trimestrul II 2022 și să urce la un nivel de două cifre, în principal ca efect al unor majorări mult mai ample ale prețurilor gazelor naturale și energiei electrice, ce se vor evidenția pregnant după suspendarea în luna aprilie a schemelor de compensare aplicate pentru consumatorii casnici. Totodată, ulterior, rata anuală a inflației va descrește probabil doar gradual, pe o traiectorie mult superioară celei prognozate anterior, dar va cunoaște o ajustare descendentă relativ abruptă în prima parte a anului viitor și va reintra în intervalul țintei în trimestrul IV 2023, pe fondul unor efecte de bază ample, precum și al valorilor mult mai joase ale excedentului de cerere agregată anticipate pe orizontul prognozei și în scădere treptată de la mijlocul anului curent. În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat va mai crește probabil ușor pe parcursul a câteva luni, dar se va înscrie apoi pe o pantă descendentă ceva mai pronunțată decât s-a prognozat anterior, urmând să coboare la finele orizontului proiecției sub valoarea anticipată anterior”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, schemele de compensare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație prezumate a fi aplicate până în luna martie 2022 vor imprima un parcurs neuniform ratei anuale a inflației pe orizontul apropiat de timp, aceasta fiind anticipată să scadă foarte ușor în intervalul ianuarie-martie, dar să consemneze un salt semnificativ în luna aprilie, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte.

„Caracteristicile schemelor de sprijin sunt totuși incerte, o eventuală modificare a duratei și/sau a conținutului acestora fiind de natură să afecteze semnificativ atât nivelul, cât și traiectoria viitoare a dinamicii anuale a inflației, mai cu seamă pe termen scurt. În același timp, incertitudini semnificative rămân asociate modului de evaluare și de includere în calculul IPC a impactului acestor scheme, iar riscuri notabile continuă să vină din evoluția cotațiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice și agroalimentare, inclusiv în contextul situației geopolitice Rusia-Ucraina, precum și din blocajele persistente în lanțurile de producție și aprovizionare”, precizează BNR.

BNR menționează că incertitudini continuă să decurgă și din evoluția pandemiei, în contextul fazei încă ascendente a actualului val pandemic, provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, dar mai puțin virulentă, implicând o severitate mai scăzută și în atenuare a restricțiilor asociate, inclusiv în multe state europene. Totodată, o sursă importantă de incertitudini și riscuri rămâne absorbția fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate. Incertitudini și riscuri sunt asociate însă și conduitei politicii fiscale, date fiind coordonatele programului bugetar pentru acest an, ce vizează progresul consolidării fiscale conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic și social dificil pe plan intern și la nivel global.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.