Brașovul, în topul celor mai populare destinații ale verii

Brașovul, în topul celor mai populare destinații ale verii

Telex » Știri 1 septembrie 2023  

Brașovul ocupă prima poziție în topul celor mai populare destinații ale verii, urmat de Eforie Nord, Costinești, București și Mamaia, potrivit unei analize realizate de o platformă hotelieră online. "Turiștii au profitat din plin și de cele două minivacanțe din timpul verii, respectiv cea de 1 iunie și Rusalii, când bugetarii au avut un weekend prelungit de cinci zile, și cea de Sf. Maria, cu liber pe 14 și 15 august, acestea fiind cele mai pline perioade din punctul de vedere al rezervărilor", se arată într-un comunicat al Travelminit citat de Agerpres. Litoralul românesc a scăzut în popularitate în comparație cu anii trecuți, mai arată studiul realizat pe baza rezervărilor din perioada iunie - iulie 2023.

În ceea ce privește prețurile medii pentru sezonul estival în România, tarifele s-au menținut, în linii mari, la valorile din vara trecută.

"De exemplu, prețul mediu pentru o noapte de cazare pentru un cuplu a fost de 340 de lei în intervalul iunie - august 2023, pe când prețul mediu pentru o noapte de cazare pentru o familie (doi adulți + doi copii) a fost de 536 de lei. Pentru două nopți de cazare în România, turiștii au plătit 763 de lei per sejur (două persoane), respectiv 1.150 de lei per sejur (familie). Pentru cinci nopți de cazare în țară, românii au scos din buzunare 1.823 de lei per sejur (două persoane), respectiv 2.656 de lei per sejur (familie)", precizează sursa citată.

"Și în această vară, o destinație montană, orașul Brașov, este pe primul loc în topul preferințelor turiștilor, semn că turiștii își îndreaptă atenția acum și față de variantele alternative la litoralul românesc. În topul celor mai căutate destinații din punctul de vedere al numărului de rezervări se află și Eforie Nord, Costinești, București și Mamaia. Cele trei stațiuni de pe litoral sunt și cele alese în mod recurent de turiștii care vin la mare", se mai spune în comunicat.

Studiul mai arată că perioadele celor două minivacanțe (cea de 1 Iunie & Rusalii și cea de Sf. Maria) au fost cele mai aglomerate pentru turismul estival.

Potrivit datelor Travelminit.ro, ziua cu cele mai multe check-in-uri a fost 1 iunie 2023, în timp ce intervalul cu cele mai multe check-in-uri la unitățile de cazare din țară a fost cel cuprins între 10 și 14 august (cu 66% dintre check-in-uri realizate în weekendul 11-13 august).

Totodată, turiștii caută acum pachete complexe pentru vacanțele lor, pachete care să includă mai mult decât o simplă cazare.

"De exemplu, cei care merg la mare caută plajă privată, șezlonguri și umbrele incluse în pachet, astfel încât să se bucure de un sejur confortabil, cu mai multe facilități incluse. Mulți dintre cei care fac rezervări pe Travelminit.ro caută camere cu priveliște sau camere care au cadă cu hidromasaj", se precizează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.