BSA: Semnal de alarmă privind folosirea de software nelicențiat

Telex » Știri 25 mai 2016  

C

PUBLICITATE
rm celui mai recent studiu global referitor la software realizat BSA, utilizatorii de calculatoare din România folosesc software nelicențiat la cote alarmante, în ciuda faptului că a fost demonstrată o strânsă legătură între software-ul nelicențiat și atacurile informatice. Studiul, denumit Seizing Opportunity Through License Compliance (Capitalizarea oportunităților prin licențiere corectă), evidențiază faptul că, în ţara noastră, ponderea programelor software instalate pe computere fără licențe corespunzătoare se ridica la 60 de procente în 2015. Aceasta reprezintă o scădere de două puncte procentuale comparativ cu 2013, nivel indicat de studiul BSA anterior.

Realizatorii studiului trag un semnal de alarmă asupra faptului că, atunci când se utilizează software nelicențiat, probabilitatea de incidență malware crește spectaculos, iar costurile gestionării incidentelor malware pot fi uriașe. De pildă – se arată în cercetarea menţionată – numai anul trecut, la nivel global, atacurile informatice au adus companiilor prejudicii de peste 400 miliarde dolari, în contextul în care 39% din software-ul instalat pe computerele din întreaga lume în 2015 nu era licențiat corespunzător. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.