BTA: Bulgaria și România vor colabora pentru a asigura navigația pe Dunăre
Telex » Știri
14 iulie 2022
Bulgaria și România vor colabora pentru a asigura condițiile necesare pentru navigația pe Dunăre, este concluzia care a reieșit, la finalul unei reuniuni găzduite de adjunctul ministrului bulgar al Transporturilor, Vladimir Vurbanov, la inițiativa Comisiei Europene și a Comisiei Dunării, relatează BTA, preluată de Agerpres. Cele două părți au convenit să organizeze o reuniune a Comisiei Mixte Bulgaro-Române până la finele acestei săptămâni, în cadrul căreia vor fi stabilite noi obiective pentru potențialul neutilizat al Dunării și unificarea eforturilor, a informat Ministerul bulgar al Transporturilor într-un comunicat de presă.
De asemenea, părțile au convenit să demareze lucrările grupului de lucru bulgaro-român pentru pregătirea construcției a cinci noi poduri peste Dunăre. În acest context, Vladimir Vurbanov a exprimat disponibilitatea Bulgariei de a acționa și de a lansa studiile de fezabilitate. Partea română s-a angajat într-un dialog activ și acțiuni pe aceasta temă.
La rândul lor, reprezentanții Comisiei Europene prezenți la reuniune și-au exprimat sprijinul și au subliniat importanța construirii noilor poduri, având în vedere necesitatea unei conectivități continue de transport pe direcția nord-sud. La reuniune au mai participat directorul Direcției Transport pe Apă din cadrul Comisiei Europene, Magda Kopczynska, reprezentantul Comisiei Europene pentru Mobilitate și Transport, Alain Baron, directorul general al Comisiei Dunării, Manfred Seitz, și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Bogdan Mîndrescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”