BNR va lansa o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu
Telex » Știri
14 iulie 2022
Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, la 18 iulie, o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, citat de Agerpres, aversul monedei prezintă clădirea Facultății de Litere a Universității București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”.
Reversul monedei redă portretul, suprapus parțial pe două cărți, semnătura și numele lui Tudor Vianu și inscripția „125 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central, redactate în limbile română, engleză și franceză.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Prețul de vânzare pentru moneda din argint este de 450 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu au putere circulatorie pe teritoriul României.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”