București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene

București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene

Numărul 9, 24-30 mai 2016  »  Fonduri europene

În contextul unui grad ridicat de interes manifestat de membri cu privire la domeniul fondurilor europene, Filiala București a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a organizat în 18 mai masa rotundă cu tema Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, găzduită de Amfiteatrul „Prof. univ. dr. Marin Toma” de la sediul filialei.

În deschiderea evenimentului, directorul executiv al filialei, ec. Elena Boban, le-a mulțumit membrilor pentru participare și speakerilor pentru că au făcut posibilă organizarea întâlnirii.

Evenimentul a fost structurat în trei părți, prima prezentare revenindu-i lui Daniel Neagoie, CEO Idea Perpetua, societate dedicată consultanței în afaceri, în fonduri europene și marketing online, al cărei obiect de activitate îl constituie și dezvoltarea de software. Domnia sa a captat atenția publicului oferind informații relevante, structurate sub denumirea Oportunități de finanțare nerambursabilă pentru mediul privat 2014-2020. Au fost trecute în revistă Programele Operaționale ce urmează să se desfășoare în perioada 2014-2020, programele naționale de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii din România, precum și mecanismele finanțării nerambursabile, fiind făcute totodată recomandări cu privire la modalitatea de accesare a fondurilor nerambursabile și implementarea de către beneficiari a proiectelor. Pentru ca persoanele interesate de accesarea de fonduri europene să aibă informațiile de care au nevoie anterior depunerii  documentației necesare, Daniel Neagoie a prezentat în amănunt fiecare program, cu detalii privind alocarea financiară, categoriile de beneficiari cărora se adresează și acțiunile finanțabile. De asemenea, domnia sa a făcut referire la riscurile la care sunt supuși beneficiarii de fonduri europene nerambursabile, recomandând alegerea unui model de business viabil, existența unor resurse financiare suficiente înaintea accesării banilor europeni, sfătuindu-i pe profesioniștii contabili interesați de accesarea de fonduri europene să se asigure că asistența nerambursabilă va contribui în mod direct la dezvoltarea afacerii.

Iar pentru că unul dintre cele mai importante elemente ce asigură succesul unei afaceri îl constituie comunicarea, Anca Anton, manager de proiect Business Inventive Zone – firmă care se ocupă de oferirea de consultanță în management și comunicare, consultanță în finanțări europene și cursuri de specialitate, a prezentat modalitățile de comunicare și de promovare a proiectelor beneficiare de finanțări nerambursabile, punând accentul atât pe modalitatea de stabilire a grupului-țintă, cât și pe canalele de comunicare pe care beneficiarul le folosește pentru ca mesajele să ajungă la destinatar. Anca Anton, specialist în comunicare, a precizat că un rol important în succesul implementării proiectelor îl are comunicarea strategică. Amintim aici unele recomandări făcute de domnia sa în managementul și comunicarea proiectelor finanțate din fonduri europene: construirea proiectului din perspectiva stakeholderilor, comunicarea adaptată nevoilor informaționale și canalelor de comunicare ale stakeholderilor, utilizarea unor platforme de lucru pe bază de colaborare, informarea responsabilului de comunicare asupra tuturor activităților, construirea unor mesaje concise. Informațiile furnizate au avut un caracter aplicativ, întrucât managerul de proiect Business Inventive Zone le-a expus celor prezenți o multitudine de exemple din proiectele gestionate până acum.

În continuarea întâlnirii profesionale, Alexandru Paru, vicepreședinte al Filialei CECCAR București, cu o vastă experiență în domeniul fondurilor europene, a detaliat modalitatea implementării planului de business ce beneficiază de susținere financiară din bani europeni. Domnia sa a început prin prezentarea cadrului general privind procesul de implementare a unui proiect, continuând cu referiri la regulile generale privind eligibilitatea cheltuielilor, gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. De asemenea, participanții au fost informați cu privire la regulile specifice proiectelor finanțate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) și derularea procedurilor de achiziție publică pentru solicitanții privați de finanțare. În expunerea temei Management financiar și derularea procedurilor de achiziție publică în perioada 2014-2020, Alexandru Paru le-a adus la cunoștință participanților, la întâlnirea profesională, informații foarte utile în implementarea proiectelor ce beneficiază de finanțare europeană, argumentând și cu aspecte din practică.

Întâlnirea profesională s-a dovedit utilă membrilor prezenți în sală, în contextul interesului ridicat pe care aceștia îl manifestă – unii în calitate de beneficiari direcți ai finanțărilor, alții în calitate de angajați în cadrul unor astfel de proiecte –, profesioniștii contabili apreciind temele prezentate ca pe un bun ghid de accesare și implementare a proiectelor cu finanțare europeană.

Galerie foto

CECCAR București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene CECCAR București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene CECCAR București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene CECCAR București: Aspecte-cheie în scrierea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.