Bugetul Orizont 2020, suplimentat cu 200 milioane de euro
Numărul 15-16, 25 aprilie - 8 mai 2017 » Fonduri europene
Parlamentul European a aprobat recent suplimentarea cu 200 milioane de euro a bugetului pentru Orizont 2020, programul UE de finanțare a cercetării și inovării. „Decizia a fost adoptată pe baza unui compromis, la care s-a ajuns împreună cu statele membre, în ceea ce privește evaluarea intermediară a bugetului UE. Aprobarea oficială finală va urma, cel mai probabil, în următoarele săptămâni”, se precizează într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România. „Este vorba despre un acord foarte important, care va permite Comisiei să direcționeze fonduri suplimentare către domenii-cheie, precum încurajarea inovării creatoare de piață, sprijinirea cercetării de excelență, partajarea volumelor mari de date și reducerea decalajului în materie de inovare dintre diferite țări din Europa”, a declarat Carlos Moedas, comisarul european pentru cercetare, știință și inovare.
- 50 milioane de euro pentru Consiliul European pentru Cercetare;
- 55 milioane de euro pentru obiectivul Răspândirea excelenței și extinderea participării din cadrul Orizont 2020;
- 50 milioane de euro pentru Consiliul European pentru Inovare (din linia bugetară de inovare în IMM-uri);
- 45 milioane de euro pentru tehnică de calcul de înaltă performanță, în cadrul obiectivului Poziție de lider în domeniul tehnologiilor generice și industriale, ce face parte din Orizont 2020.
„Suplimentarea cu 200 milioane de euro a programului Orizont 2020 face parte din măsurile adiționale, totalizând 6 miliarde de euro, care vor ajuta UE să facă față unor provocări urgente precum criza migrației, consolidarea securității, stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă”, se mai arată în comunicat.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”